Departamentul de Stat al SUA a reiterat marți, 20 februarie 2024, că angajamentul Administraţiei Biden faţă de Articolul 5 al NATO rămâne neschimbat, reamintind, totodată, că toate statele aliate trebuie să se ridice la „înălţimea obligaţiilor” Alianței Nord Atlantice.
Angajamentul SUA faţă de Articolul 5 al NATO rămâne neschimbat
Angajamentul SUA faţă de Articolul 5 al NATO rămâne neschimbat.
Yuri Kim, adjunctul principal al secretarului de stat din SUA pentru Europa și Afaceri Eurasiatice, a refuzat să comenteze declarațiile fostului președinte al SUA, Donald Trump, privind solidaritatea NATO și propunerea de eliminare a Articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord.
Potrivit spuselor sale, diplomații americani nu intervin în politica internă.
Cu toate acestea, ea a asigurat că Administrația Biden și Guvernul SUA rămân ferm atașate principiului solidarității din cadrul NATO. A reiterat importanța respectării angajamentelor reciproce, inclusiv a cheltuielilor pentru apărare convenite în anul 2014. Circa 20 de state aliate își vor respecta acest angajament până la Summitul NATO din iulie 2024.
Conform ei, creșterea cheltuielilor pentru apărare din ultimii trei ani demonstrează angajamentul continuu al statelor aliate.
Respectarea angajamentelor este cheia pentru a contracara eventualele inițiative ale lui Donald Trump referitoare la NATO, a spus ea, evitând astfel schimbări de optică dăunătoare pentru NATO.
„Angajamentul nostru faţă de Articolul 5 rămâne de fier şi este important ca toţi aliaţii să se ridice la înălţimea obligaţiilor reciproce pe care le avem unul faţă de celălalt. Acest lucru include respectarea angajamentului pe care ni l-am luat unul faţă de celălalt. Am făcut acest lucru acum 10 ani în Ţara Galilor, că fiecare dintre ţările noastre va cheltui 2% din PIB pentru apărare şi 20% din această sumă (va fi alocată) pentru investiţii de capital.
Este extrem de important pentru toţi aliaţii să ne respectăm angajamentul pe care ni l-am luat unii faţă de alţii în toate privinţele. Dar, în sens mai larg, în special în ultimii trei ani, fiecare aliat şi-a mărit cheltuielile pentru apărare. Aşadar, cred că mesajul este clar. Cred că a fost auzit de toţi partenerii noştri aliaţi şi cu toţii luăm măsuri în consecinţă”, a declarat ea într-un briefing de presă.
Vă reamintim că, cu câteva zile în urmă, în cadrul unui miting electoral, Donald Trump a declarat că SUA ar putea să nu mai apere statele aliate din cadrul NATO, dacă nu cheltuiesc suficient pentru apărare. Ba mai mult, chiar ar putea încuraja Rusia să le atace.
La rândul său, Keith Kellogg, general-locotenent în retragere și fost șef al Consiliului de Securitate Națională al lui Donald Trump, a recunoscut că ar sprijini eliminarea protecției oferite de Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord pentru țările aliate care nu respectă angajamentul de a cheltui cel puțin 2% din PIB pentru apărare.
Totuși, nu a dezvăluit dacă a discutat această chestiune cu Donald Trump, dar au vorbit adesea despre viitorul NATO.
Ce prevede Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord?
Potrivit Articolului 5 al NATO, părțile implicate convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor, astfel încât, în consecință, sunt de acord că, în cazul unui astfel de atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului său la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscută de Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini partea sau părțile atacate prin efectuarea imediată, individual sau în colaborare cu celelalte părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice.
Orice astfel de atac armat și toate măsurile luate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale.