Artistul din România care a fost la un pas să se sinucidă! Motivul pentru care ar a vrut să recurgă la un astfel de gest. Chiar el a spus-o
Invitat la Antena Stars, Alex Mica a dezvăluit că a trecut prin momente extrem de dificile ceea e l-au adus aproape de a-și pune capăt zilelor. Acesta a precizat că singurul motiv pentru care s-a gândit la acest gest este singurătatea.
El a mai spus că s-a retras de când a plecat din Constanța și s-a mutat în București. De asemenea, Alex Mica a mai spus că în momentul în care stai și ajungi să îți cunoști în totalitate, de abia atunci poți să ajungi la un echilibru și să depășești problemele cu care te confrunți.
„Îndr-adevăr m-am retras așa, mai ales că am plecat de la Constanța, din echipa la care au început cariera și m-am întors la casa părintească și m-am hotărât să mă mut la București. În momentul în care stai și te cunoști pe tine în toate aspectele tale interioare și ajungi la un moment dat să faci un echilibru și să le depășești.
Un moment neplăcut a fost singurătatea, chiar și pe plan sentimental, de 5 ani de zile nu am putut să am o relație. Se mai întâmplă să treci prin tot felul de stări și gânduri, dar le depășim cu credință, forță, cu tărie”, a declarat artistul pentru sursa anterior menționată.
Lucrurile s-au schimbat în bine pentru Alex Mica
Alex Mica a mai povestit că acum trăiește o adevărată poveste de dragoste cu iubita sa, subliniind că aceasta este femeia ideală pentru el.
El a mai precizat că nu dorește să își vorbească de rău familia, însă spune că nu a fost înțeles de către rudele sale și nici susținut.
„Cel mai dureros este atunci când în familia ta nu ești înțeles și nu ești susținut cum ar trebui. Nu vreau să-mi blanez familia, dar încerc să-mi fac viața eu la București singur, cu iubita pe care o am acum în viața mea, cu femeia pe care am ales-o”, a mai spus artistul.