John Fleming, şeful Ford of Europe şi unul dintre pionii principali în achiziţia de către compania americană a uzinei de automobile de la Craiova, va fi înlocuit din funcţie în această toamnă de Stephen Odell, CEO al Volvo.

Conform unui comunicat al grupului, Stephen Odell va deveni preşedinte şi CEO al Ford of Europe (FoE) în timp ce Fleming va conduce diviziile Global Manufacturing şi Labor Affairs. Stuart Rowley, şeful financiar al Volvo, va prelua funcţia de CFO la FoE. Toate cele trei numiri vor deveni efective imediat ce va fi încheiată tranzacţia dintre Ford şi Zhejiang Geely Holding Group Limited în privinţa Volvo.

0-54297-sodell.jpgJohn Fleming deţine poziţia de CEO al FoE din 2005, devenind şi preşedinte al diviziei europene a concernului Ford în 2008. Odată cu preluarea oficială a noilor responsabilităţi Fleming îşi va desfăşura activitatea în SUA la sediul din Dearborn.

Stephen Odell, cunoaşte deja foarte bine organizarea şi activitatea Ford of Europe, el deţinând, înainte de a prelua marca Volvo, funcţia de vicepreşedinte pentru Marketing, Vânzări şi Service al FoE. Şeful Volvo a fost cel care a supervizat restructurarea şi vânzarea Volvo către Geely.

În acest an, Ford of Europe are în plan prezentarea a nu mai puţin de 11 noi modele şi face-lifturi. În primele şase luni ale acestui an Ford a comercializat 619.585 de autoturisme pe pieţele din Uniunea Europeană, în scădere cu 5,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cota de piaţă a mărcii Ford pe piaţa europeană este de 8,5%, brandul ocupând locul trei după Volkswagen (11,2%) şi Renault (8,7%).