Site-ul food52 arată schimbările care se pot face în stilul de viață zilnic și care, pe lângă faptul că pot contribui la o sănătate mai bună, pot elimina din organism toxinele care cresc riscul apariției cancerului.

Floricele de porumb la microunde

De la punga burdușită cu substanțe chimice până la conținutul real, floricelele de porumb la microunde se află în centrul dezbaterilor privind cancerul pulmonar.

Nu doar că boabele de porumb din aceste pungi și uleiul sunt organisme modificate genetic, dar și fumul eliberat prin prăjire conține diacetil, care este toxic pentru oameni.

Produse stropite cu pesticide

Este știut că nu toate fructele și legumele sunt bune, și asta din cauza pesticidelor pe care le conțin. Există o serie întreagă de pesticide periculoase care ajung pe fructe și care sunt asociate cu apariția cancerului.

Un exemplu este altrazina, un herbicid folosit în multe ferme, dar interzis în Europa pentru că provoacă probleme grave, cum ar fi infertilitatea.

O altă problemă cu produsele agricole neecologice este utilizarea îngrășămintelor toxice și a hormonilor folosiți pentru fructe și legume. Cele mai periculoase sunt merele, urmate de portocale, căpșuni și struguri.

Conservele de tomate

Producătorii folosesc bisfenol A (BPA) în anumite tipuri de materiale plastice și, până de curând și în materialul conservelor.

BPA poate interfera cu producția naturală de hormoni sexuali, crescând riscul de cancer de sân și de prostată. Datorită acidității lor ridicate, roșiile de la conservă pot deveni o sursă mult mai concentrată de BPA.

Grăsimile trans

Majoritatea oamenilor nici măcar nu știa care sunt acestea, până când FDA din SUA a decis să le interzică, în 2015. Producătorii au folosit versiunea artificială a acestor grăsimi, numite și uleiuri parțial hidrogenate (PHO), pentru a înlocui grăsimile saturate. Mai mult, au folosit aceste grăsimi și în fabricarea margarinei.

În cele din urmă, cercetătorii au realizat că grăsimile trans cresc riscul apariției unui număr de afecțiuni cronice, inclusiv a bolilor cardiovasculare. Deși grăsimile trans nu au fost legate clar de riscul de cancer, un studiu a constatat că femeile cu cancer de sân, ale căror diete au inclus grăsimi trans, aveau cu 78% mai multe șanse de a muri într-o perioadă de șapte ani de la diagnosticare.

Mezelurile

Procesul folosit pentru conservarea unor produse din carne, precum cârnații, slănina, șunca, salamul, duce la formarea de nitriți, compuși despre care cercetătorii au descoperit că pot crește riscul de cancer de colon și alte tipuri de cancer.

Din acest motiv, medicii recomandă limitarea consumului de carne procesată, care a fost conservată prin afumare sau sărare.

Băuturile carbogazoase

Un lucru și mai clar astăzi este că excesul de kilograme sporește riscul de cancer. Iar zahărul din dulciuri și din băuturile carbogazoase contribuie la creșterea în greutate.

Cu cât aveți mai multă grăsime corporală, cu atât sunt mai mari nivelurile de estrogen circulant, iar acest lucru crește șansele de a dezvolta cancer de sân, susțin studii recente.