Pericolul ascuns din aceste pastile! Unele dintre cele mai cunoscute medicamente pentru slăbit sunt legate de afecţiuni rare, dar grave, de stomac, arată un studiu recent. Unii pacienți au raportat paralizie stomacală după ce au utilizat aceste pastile.
Nu mai luați aceste pastile!
Aruncați aceste pastile! Metoda minune care te ajută să slăbeşti fără alte modificări în stilul de viaţă, acele pastile de slăbit şi alte suplimente puse în vânzare pe internet şi chiar în farmacii, profită de dorinţa oamenilor de a obţine rapid rezultate, fără efort. Din păcate, aceste pastile vin adesea cu o serie de riscuri pentru sănătate, scrie NBCNews.
Ce fac pastilele de slăbit? Persoanele care iau unele dintre cele mai populare medicamente pentru pierderea în greutate, cum ar fi Ozempic sau Wegovy, pot prezenta un risc crescut de afecţiuni ale stomacului, arată o cercetare publicată joi în Journal of the American Medical Association.
Este primul studiu de acest gen care stabileşte o legătură între utilizarea unor astfel de medicamente, numite agoniști de receptori GLP-1, pentru pierderea în greutate si riscul unor astfel de afecțiuni gastrointestinale. Agoniștii GLP-1 includ semaglutida – substanța găsită in Ozempic si Wegovy – și liraglutida, substanța folosită în Saxenda. Ambele medicamente sunt produse de Novo Nordisk.
„Deși rară, incidența acestor evenimente adverse a crescut. Am văzut că s-a întâmplat”, a spus autorul principal, Mohit Sodhi, student la Facultatea de Medicină a Universității British Columbia din Vancouver. „Oamenii ar trebui să știe în ce se bagă”, spune el.
Medicamentele au fost dezvoltate inițial pentru cei cu diabet zaharat de tip 2
Medicamentele au fost dezvoltate inițial pentru a ajuta persoanele cu diabet zaharat de tip 2 să-și gestioneze nivelul zahărului din sânge, dar, ulterior, s-au dovedit eficiente pentru pierderea în greutate.
Medicamentele GLP-1 funcționează, parțial, prin încetinirea rapidității cu care alimentele trec prin stomac, ajutând oamenii să se simtă sătui mai mult timp. Dar pot duce și la reacții adverse gastrointestinale, inclusiv la dureri abdominale, greață și vărsături, așa cum se arată în studiile clinice și pe etichetele medicamentelor.
Probleme gastrointestinale grave: gastropareză, pancreatită sau ocluzii intestinale
Recent, pe măsură ce popularitatea lor a crescut, au apărut rapoarte despre pacienți care au dezvoltat paralizie gastrică sau gastropareză. În august, Novo Nordisk a fost dată în judecată, fiind acuzată că medicamentul Ozempic a provocat paralizia stomacului unei femei.
Noua cercetare, bazată pe cererile de asigurări de sănătate din 2006 până în 2020, la peste 5.000 de pacienți din SUA, a analizat câți oameni au dezvoltat una dintre cele patru probleme gastrointestinale grave – boli biliare, gastropareză, pancreatită sau ocluzii intestinale – după ce li s-au prescris medicamente pentru slăbit. Aproximativ 4100 dintre pacienți au primit liraglutidă, aproximativ 600 semaglutidă și 650 medicamentul de slăbire bupropion-naltrexonă, care nu este un medicament GLP-1.
Pancreatita a apărut cu o rată de aproximativ 5 cazuri la 1.000 de utilizatori
Wegovy nu a fost aprobat până în 2021. Cu toate acestea, Ozempic, care are același ingredient activ, semaglutidă, a fost aprobat în 2017 și unii medici îl prescriu pentru pierderea în greutate.
Pancreatita, sau inflamația pancreasului, a apărut cu o rată de aproximativ 5 cazuri la 1.000 de utilizatori de semaglutidă și 8 cazuri la 1.000 de utilizatori de liraglutidă. Afecțiunea provoacă dureri abdominale severe și, în unele cazuri, necesită spitalizare și intervenție chirurgicală. Gastropareza a fost observată la o rată de aproximativ 10 cazuri la 1.000 de utilizatori de semaglutidă și 7 cazuri la 1.000 de utilizatori de liraglutidă.
Afecțiunea, care poate fi dificil de tratat, provoacă greață severă, vărsături și dureri abdominale. Ocluziile intestinale – care apar atunci când un blocaj împiedică hrana sau lichidul să treacă prin intestine – au fost observate cu o rată de 8 cazuri la 1.000 de utilizatori de liraglutidă. Nu au fost observate cazuri la utilizatorii de semaglutidă.