Așa îți desfunzi nasul când ești răcit! Cum trebuie să dormi dacă ești bolnav

raceala

SURSA FOTO: Dreamstime

Nasul înfundat este una dintre cele mai mari neplăceri atunci când ești răcit. Vezi mai jos o serie de metode prin care poți scăpa lejer de această problemă fără medicamente sau complicați. Totuși, dacă vă simțiți foarte rău, este indicat să cereți ajutorul medicului.

Congestia nazală, cum este numit oficial nasul înfundat, este unul dintre cele mai stresante simptome ale răcelii. Totuși, dacă vrei să scap de acest lucru cât mai repede și să te pui pe picioare rapid, noi îți oferim o serie de sfaturi simple care pot să schimbe situația, fără să fie nevoie să recurgi la medicamente scumpe și uneori ineficiente. Există mai multe odalități naturale, dovedite științific, care îți curăță căile respiratorii repede și eficient.

Încearcă să dormi pe o parte

Un nas înfundat înseamnă că există o mulțime de mucus prins în sinusuri care te împiedică să respiri corect. Așa că este important să ții capul ridicat în timpul nopții, adăugând o a doua pernă. De asemenea, este vital să încerci să dormi pe o parte în loc să dormi pe spate, deoarece asta te va ajuta cu blocajul.

Supele fierbinți și ceaiurile fac minuni

Consumul de lichide fierbinți s-ar putea să nu te ajute să scapi mai repede de răceală, dar va ameliora simptomele enervante. Cercetătorii au descoperit că oamenii care beau băuturi calde în loc de cele la temperatura camerei se simt mult mai bine. Mușețelul, ceaiul verde, supa de pui și apa fierbinte cu lămâie și miere te pot calma în mod eficient. Efectul placebo pe care îl creează este foarte important, astfel încât să te simți mai bine și mai ușurat.

Inhalări cu apă fierbinte și usturoi

Usturoiul este cunoscut pentru proprietățile sale anti-fungice și anti-bacteriene și îți face bine când ești răcit. Poți fie să-l mănânci, fie (de preferință) să-l fierbi în puțină apă și să-i inhalezi aburii. Poți folosi un prosop deasupra capului pentru a păstra cât mai mult abur.

Consumă mâncaruri mai condimentate

Aatunci când mănânci ceva picant, începe să-ți curgă nasul. Deci, aceasta ar putea fi o soluție temporară bună pentru a-ți menține nasul deblocat pentru o perioadă de timp. Ceea ce poți face este să începi să adaugi condimente în mâncare, inclusiv ardei roșu iute, usturoi, ghimbir și turmeric. S-ar putea ca turmericul să nu îți deblocheze nasul, dar are proprietăți antiinflamatorii foarte importante care te vor ajuta să faci față răcelii în general.