Am putea considera luna iulie 2009 ca fiind începutul celui de-al doilea an de criză. Rezervele Chinei au depăşit 2 trilioane dolari, în creştere cu 18% faţă de acum 12 luni. Investitorii străini se întorc în China, şi principalul index bursier a crescut cu 74% de la începutul anului. Criza e în Vestul îndepărtat. Charismaticului Las Vegas i-a crescut un „Tent City“, în care cei rămaşi fără casă stau în mii de corturi. Y
Am putea considera luna iulie 2009 ca fiind începutul celui de-al doilea an de criză. Rezervele Chinei au depăşit 2 trilioane dolari, în creştere cu 18% faţă de acum 12 luni. Investitorii străini se întorc în China, şi principalul index bursier a crescut cu 74% de la începutul anului. Criza e în Vestul îndepărtat.
Charismaticului Las Vegas i-a crescut un „Tent City“, în care cei rămaşi fără casă stau în mii de corturi. Yang-ul crizei e în Estul îndepărtat, China fiind apogeul, cu rezerva sa de două ori cât datoria externă a SUA. România, dintotdeauna, la răscruce de civilizaţii. Anul trecut, gluma favorită era de genul întrebărilor la Radio Erevan: „Sunt şanse ca România să intre în criză? / Nu, dar va găsi ea o soluţie“. Anul acesta a devenit „ţară de rahat, criză de rahat“. Nimeni nu face nimic. Guvernarea a falimentat şi singurul sector care se mişca: IMM-urile. Taxe peste taxe, popriri de conturi pentru datorii hilare faţă de stat, ca şi cum rolul statului este exclusiv de a îmbogăţi câţiva montatori/demontatori de scene pe litoral.
Antreprenorii, până mai ieri curajoşii României, aşteaptă. Nimeni nu are curaj să profite de panica competiţiei. Toţi au tăiat cheltuielile de marketing, care fac diferenţa pe câmpul de luptă. Prea puţini şi-au vândut Ferrari-urile pentru a aloca banii lansării unor game de produse de criză. Paralizia decizională este boala economiei.
De ce nici acum nu apar produse specifice crizei? De ce nu găsim cămăşi mai ieftine, rechizite mai ieftine, ghiozdane din material de bannere publicitare nemaifolosite? De ce băncile nu scad dobânzile dacă Euribor e aproape zero de luni bune? De ce grădiniţele se scumpesc, de ce nu apar programe prin care părinţii să economisească o sută de euro, nu s-o dea în plus? De ce operatorii de telefonie mobilă încă vând minutul de patru ori mai scump ca în Vest? De ce antreprenorii nu înţeleg că a venit momentul să ofere pieţei mai multă valoare? Cine va avea curaj să folosească antidotul „De două ori mai multă muncă pentru bani de două ori mai puţini“ pentru această paralizie (sau, mă rog, criză)?
Iulian Pădurariu, Managing Partner, Trout & Partners Romania