Monitoarele Philips vor fi distribuite începând cu luna martie și de către ASBIS România, parte a grupului Asbis Enterprises, unul dintre cei mai importanți distribuitori de produse IT&C la nivel internațional.
ASBIS se alătură Skin Media și Asesoft Distribution, parteneri de tradiție ai MMD, compania care reprezintă monitoarele Philips în toată lumea, inclusiv în România.
“Parteneriatul cu ASBIS va aduce monitoarelor Philips un plus de vizibilitate și prezență la raft, asigurând o mai mare penetrare a pieței și susținând totodată promisiunea MMD de a oferi clienților români în timpul cel mai scurt ultimele produse și tehnologii lansate pe piață” a declarat Cristian Bucur, sales manager pe România în cadrul MMD. “De asemenea, prin întărirea forței de distribuție, vrem ca în 2012 să menținem trendul ascendent început în 2010 în ceea ce privește cota de piață.”
“Parteneriatul cu Philips a venit oarecum natural pentru ASBIS România, în condițiile în care portofoliul de produse distribuite este într-un permanent proces de consolidare, tocmai din dorința de a pune la dispoziția partenerilor noștri o gamă cât mai variată și mai utilă de produse, precum și din necesitatea de a deschide noi oportunități de afaceri și profit”, a declarat Monica Aluaș, Director General ASBIS România.
ASBIS distribuie din 2009 AOC, celălalt brand de monitoare produs de TPV, compania care deține MMD și produce monitoarele Philips. Prin intermediul ASBIS, AOC a vândut 40% din totalul de monitoare ale brandului distribuite în România în 2011.