Ascendis Consulting a raportat pentru primul semestru al anului 2008 o cifră de afaceri de 2,1 milioane de euro, reprezentând o creştere de 61% comparativ cu perioada similară a anului trecut şi de 30% comparativ cu semestrul al doilea din 2007. Compania îşi atinge astfel obiectivele de creştere propuse pentru prima jumătate a anului şi estimează atingerea per total a obiectivelor de afaceri pentru acest an.
„Creşterea înregistrată de Ascendis în această perioadă este o consecinţă a dezvoltării semnificative înregistrate de economia românească în ultima perioadă. Pe o piaţă unde concurenţa devine din ce în ce mai puternică, companiile locale conştientizează din ce în ce mai mult nevoia de formare profesională a echipelor şi apelează la noi pentru programe complexe care să îi ajute să capete avantajul competitiv atât de necesar”, a declarat Andrei Goşu, General Manager Ascendis Consulting.
Contractele încheiate cu organizaţii din domeniul financiar şi al asigurărilor, precum şi cu cele din domeniul manufacturier, au fost printre principalele surse de generare a veniturilor pentru Ascendis în primul semestru al anului.
„Evoluţia foarte bună a Ascendis s-a petrecut în contextul unei creşteri estimate cu 20% a valorii pieţei de profil comparativ cu anul trecut,” a mai adăugat Andrei Goşu.
Pentru sfârşitul anului 2008, Ascendis îşi menţine estimarea iniţială pentru o cifră de afaceri de 4 milioane euro, urmând ca în următoarea perioadă să se concentreze pe dezvoltarea birourilor companiei în teritoriu.
Sursa: Ascendis