Academia de Studii Economice din București (ASE) se situează, pentru a patra oară consecutiv, p e locul I în România, conform prestigiosului Times Higher Education World University Rankings, ediția 2023, și este singura universitate din țară care se află, pentru al doilea an consecutiv, în top 600 la nivel mondial.
ASE, pentru a patra oară consecutiv, pe locul I în România în topul Times Higher Education World University Rankings
Academia de Studii Economice din București, liderul învățământului economic și de administrație publică din România, este cotată pentru a patra oară consecutiv drept cea mai bună universitate din România, conform ediției 2023 a prestigiosului clasament Times.
Higher Education World University Rankings, apărută în data de 12 octombrie a.c. Academia de Studii Economice din București este, pentru al doilea an consecutiv, prima și, deocamdată, singura universitate din România, cotată în primele 600 dintre cele 1799 de universități din lume evaluate în această ediție. ASE se poziționează și pe locul 48 la citări, la nivel mondial.
ASE își continuă, astfel, parcursul ascendent în rankingul academic Times Higher Education World University Rankings 2023 (THE WUR), performanță care onorează comunitatea sa academică. Rezultatele internaționale ale ASE sunt obținute prin eforturile notabile ale tuturor membrilor comunității academice.
Singura universitate din țară în top 600 la nivel mondial
Realizat de revista britanică Times Higher Education (THE) începând cu 2004, prestigiosul ranking se concentrează pe excelența cercetării la scară globală, evaluând universităţile sub aspectul urmăririi a 13 indicatori de performanță, grupați în patru domenii: activitatea de predare, activitatea de cercetare, transferul de cunoștințe către mediul socioeconomic și perspectiva internațională.
Times Higher Education World University Rankings 2023 reunește 1799 de universități din 104 țări, clasamentul fiind deschis de prestigioasele University of Oxford, Harvard University, University of Cambridge și Stanford University.
Dată publicității la 12 octombrie a.c., ediția 2023 poate fi consultată la https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings/2023/world-ranking.