Asesoft Distribution a încheiat primul semestru al acestui an cu o cifră de afaceri de 78,5 milioane euro, în linie cu obiectivele companiei, care vizează până la finalul anului o cifră de afaceri de 165 milioane euro.

 Piaţa de distribuţie a crescut ca urmare a evoluţiei generale în sectorul IT, unde anul acesta s-a înregistrat prima creştere din ultimii doi ani, cu un procent de 15%. „În semestrul întâi, am observat un optimism crescut la nivelul pieţei, motivat de primele creşteri ale vânzărilor din ultimii doi ani. În cazul Asesoft Distribution, s-au văzut rezultatele eforturilor depuse în 2010, concretizate în parteneriate noi cu clienţi şi furnizori importanţi şi un portofoliu diversificat de produse”, a declarat Răzvan Ziemba, directorul general Asesoft Distribution.

Calculatoarele portabile,  avans de 25% faţă de T1
 
Laptopurile au fost principalul declanşator al evoluţiilor pozitive în industria IT locală, atât ca urmare a ratei scăzute de penetrare a acestui tip de produse în România, cât şi datorită tendinţei de înlocuire a sistemelor vechi. Pe o piaţa a calculatoarelor portabile care a înregistrat un avans cu 25% faţă de perioada similară din 2010, vânzările Asesoft Distribution au crescut de trei ori, de la 18.000 unităţi în semestrul unu 2010, la peste 55.000 în aceeaşi perioadă din 2011, fiind principalul motor al creşterii din această perioadă.

Al doilea motor al creşterii îl reprezintă dezvoltarea portofoliului de soluţii şi parteneriatelor cu integratorii de sisteme. In semestrul unu din 2011, ponderea vânzărilor către integratori s-a dublat pana la 12%, estimarea fiind ca la sfârşitul anului aceasta să crească până la nivelul de 20%. În completarea portofoliului de produse destinate acestui domeniu, Asesoft Distribution a semnat contracte noi cu parteneri importanţi precum Allied Telesis pentru echipamente active de reţea, PNY pentru plăci video dedicate staţiilor grafice, Schneider Electric pentru echipamente pasive de reţea, Thecus pentru soluţii de stocare de tip NAS sau Xerox pentru printing.

Asesoft Distribution se mută într-un nou centru logistic

“În a doua jumătate a anului ne aşteptăm ca piaţa de distribuţie IT să îşi menţină tendinţa de creştere cu cel puţin 10%. Sectorul companiilor mici şi mijlocii va fi un vector important de creştere pentru întreaga piaţă, pe care ne propunem să-l susţinem prin facilitarea accesului integratorilor la o soluţie de finanţare oferită de Grenkeleasing, unul dintre cei mai importanţi specialişti în finanţarea sectorului IT”, a declarat Răzvan Ziemba.

Astfel, Asesoft Distribution vine în sprijinul companiilor mici şi mijlocii care au nevoie de finanţare după doi ani în care accesul la creditare a fost redus. “Vrem să oferim partenerilor noştri posibilitatea de a-şi gestiona cât mai flexibil bugetele. Prin soluţia de finanţare oferită de Grenkeleasing, partenerii noştri au posibilitatea de a oferi acest serviciu companiilor mici şi mijlocii (SMB/SoHo)”, a explicat Răzvan Ziemba.

Asesoft Distribution va continua strategia de dezvoltare, atât prin creşterea numărului de branduri şi produse din portofoliu, cât şi prin accesarea unor pieţe noi. Strategia de creştere este susţinută şi prin investiţia într-un nou centru logistic de 5000 mp, care va susţine dezvoltarea capacităţii operaţionale cu 50%.

Asesoft Distribution face parte, alături de eMAG şi Flanco, din grupul de firme controlat de omul de afaceri Iulian Stanciu.