Asesoft Distribution, liderul pieţei locale de distribuţie electro-IT, se tranformă în Network One Distribution (NOD) şi vizează extinderea pe mai multe pieţe din Europa Centrală şi de Est până în 2014.
Asesoft Distribution nu va mai exista începând de săptâmâna viitoare, compania schimbându-şi numele în Network One Distribution. “Network” vine de la reţea, “One” de la faptul că suntem numărul unu în piaţă şi “Distribution” de la domeniul nostru de activitate, a explicat Răzvan Ziemba, director general Network One Distribution noua denumire a companiei.
Iulian Stanciu, cel care controlează Asesoft Distribution şi companiile eMAG şi Flanco a declarat că “în România eram confundaţi deseori cu grupul Asesoft, condus de Sebastian Ghiţă. Aveam nevoie de o identitate proprie, iar cei agenţia de design Brandient, (n.r. cea care a rebrănduit şi Bitdefender) a creat-o în aproximativ trei luni”. Iulian Stanciu deţine 50% din Asesoft Distribution, iar Sebastian Ghiţă restul de 50%, însă acesta din urmă este acţionar pasiv, potrivit lui Stanciu.
Network One Distribution are ca principalii concurenţi în ţara noastră companiile RHS, Scop Computers, Omnilogic sau Asbis, însă potrivit lui Stanciu “dacă vine un concurent mare din afară cu toţii am putea dispărea”.
“Distribuţia se bazează pe volum. Am discutat recent cu reprezentanţii unei companii din SUA, interesată să intre pe piaţa din România, însă când au auzit că piaţă românească de distribuţie este de doar un miliard de dolari, s-au răzgândit. Compania tocmai făcuse o achiziţie de un miliard de dolari în urmă cu câteva săptămâni”, a precizat Stanciu.
“Trebuie să ne extindem la nivel regional pentru a putea supravieţui, cine nu face asta va dispărea în următorii ani”, este convins Stanciu. Conform acestuia, piaţa regională pe care o vizează este una în valoare de 3 miliarde de euro, comparativ cu 700-800 milioane de euro în România. Network One Distribution îşi propune să obţină o cotă de piaţă de 5% până în 2014 din piaţa regională. Ţările vizate sunt Bulgaria, Croația, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia și Ungaria. “Vrem să funcţionăm pe modelul similar din România, să avem un depozit central şi să accesăm piaţa prin curieri”, a declarat Ziemba, completat de Stanciu: “dacă ne uităm la ce infrastructură avem în ţară, putem livra mai repede în Sofia decât la Satu Mare sau Botoşani”
Network One Distribution, a început deja activitatea pe piaţa din Moldova, urmând ca în anul 2012 să acceseze şi pieţele din Bulgaria şi Ungaria. Anul acesta compania a vândut în Moldova produse în valoare de două milioane de euro.
Întrebat dacă are de gând să vândă Network One Distribution, Stanciu a declarat că “totul are un preţ, niciodată nu spunem nu, însă acum e o periodă bună să creşti. Suntem deschişi la orice discuţie. Legat de o eventuală listare la bursă, Stanciu a zis că “la bursă e foarte mult sentiment şi puţin fundament”, excluzând această opţiune.
Afaceri peste aşteptări în 2011
Network One Distribution estimează o cifră de afaceri de 180 milioane euro în 2011, în creştere cu 24% faţă de anul anterior şi cu mult peste aşteptările iniţiale de 165 milioane euro. Compania are o cotă de 20,5% pe o piaţă electro-IT estimată la 880 milioane euro.
“Rezultatul din 2011, de 180 de milioane euro, şi rata de creştere de 24%, cu mult peste nivelul prognozat, dar şi semnificativ peste rata estimată de creştere cu 10% a pieței de profil, întăreşte poziţia noastră de lider al pieţei de distribuţie electro-IT din România”, a declarat Răzvan Ziemba, director general Network One Distribution. În 2011, compania a colaborat cu peste 150 de clienţi noi, a încheiat parteneriate cu noi furnizori ca Allied Telesys, HP ESSN, Maxell, Sapphire, Schneider Electric, Techus, Verbatim şi Xerox şi a raportat o creştere de 170% în vânzările pe produsele aflate sub brandul propriu Serioux.
În paralel cu extinderea gamei de produse, compania a înregistrat o reducere cu 0,8% a costurilor operaţionale şi a investit 1,5 milioane de euro în optimizarea logistică. Această strategie a făcut din Network One Distribution cel mai important distribuitor pe piaţa românească de electro-IT pentru branduri ca Dell, HP PSG, Lenovo, LG (IT), Kingston, Microsoft, Samsung (IT), Sony şi WD (Western Digital).
Pentru 2012, Network One Distribution mizează pe o creştere a afacerilor cu 11% în România, până la valoarea de 200 milioane euro. Evoluţia vine în concordanţă cu dinamica pieţei de distribuţie electro-IT, care va avea o creştere estimată anul viitor la 970 milioane euro, susţinută de vânzările de notebookuri şi dispozitive mobile, produse electronice şi electrocasnice. În ceea ce priveşte încasările din afara României, Network One Distribution vizează anul următor afaceri de 4 milioane euro din ţările în care urmează să îşi desfăşoare activitatea până la finalul anului, respectiv Bulgaria, Ungaria şi Moldova. Totodată, compania estimează că în anul 2013 va obţine venituri de 22 milioane euro pe pieţele externe. În contextul evoluţiei pieței de produse IT din România care este aşteptată să depăşească în 2013 valoarea înregistrată în 2008, compania va continua şi dezvoltarea pe segmentele de produse electronice, electrocasnice şi birotică, introduse în ofertă în ultimii trei ani.
Cine este Network One Distribution
Network One Distribution (NOD), companie având capital integral românesc, este liderul pieţei de distribuţie electro-IT de la nivel local, cu afaceri de 180 milioane euro în 2011, în creştere cu 24% faţă de anul anterior.
În 2010, Network One Distribution a raportat un rulaj de 145 milioane euro, în creştere cu 45% faţă de 2009, când afacerile s-au ridicat la 96,7 milioane euro. În prezent, compania desfăşoară operaţiuni pe piețele din România şi Moldova.
Compania de distribuţie electro-IT are o bază de clienţi formată din peste 1.500 revânzători activi şi este furnizor important al reţelelor de retail locale. Network One Distribution are 180 de angajaţi, iar principalii concurenţi sunt RHS, Scop Computers, Omnilogic sau Asbis.