Potrivit informațiilor transmise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), printre societățile vizate de sancțiune se află Euroins, Groupama şi Transilvania Broker de Asigurare.
În cazul Euroins România Asigurare Reasigurare, valoarea amenzii este de 2,39 milioane lei și fost acordată pentru înregistrare unor fonduri neconforme. Totodată, a fost acordată și o amendă de 652.100 de lei pentru neprezentarea tuturor documentelor solicitate de echipa de control, plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplata unor penalităţi, constatarea daunelor RCA cu întârziere şi subevaluarea rezervei de daună avizată.
De asemenea, Tanja Blatnik, CEO Euroins, a primit o amendă de 98.500 de lei pentru transmitere unor raportări neconforme.
Groupama Asigurări a primit o amendă de 62.900 de lei
În cazul Groupama Asigurări, amenda s-a ridicat la 62.900 de lei pentru plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplata penalităţilor şi constatarea unor daune RCA cu întârziere.
Transilvania Broker de Asigurare a fost sancţionat de ASF cu avertisment scris pentru faptul că informaţiile/datele înscrise în contractul de asigurare sunt incorecte şi neclare.
ASF a anunțat anterior schimbări pe piața asigurărilor RCA
Conform analizelor efectuate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), concentrarea excesivă înregistrată pe piața RCA, în ultimii ani, începe să se reducă treptat, după falimentul companiei City Insurance S.A.
Cel puțin șase din cele opt societăți, autorizate să vândă asigurări de răspundere civilă obligatorie auto, au acumulat cote de piață considerabile în prima lună a acestui an.
Compania cu cele mai mari vânzări rămâne Euroins România Asigurare Reasigurare, a cărei cotă de piață a crescut doar marginal, de la 35,4% pe ansamblul anului 2021, la 37,6% în luna ianuarie 2022. În același timp, cotele de piață ale altor firme de asigurare au crescut, marcând un proces de diversificare până la un nivel care nu a mai fost atins în ultimii ani, concentrarea accentuată fiind, de altfel, una dintre marile probleme ale pieței RCA.