"Societatea Bursa de Valori Bucureşti informează că, în data de 15 noiembrie 2017, a primit de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) decizia nr. 1624/15.11.2017 prin care se modifică prevederile art. 5 din autorizaţia ASF nr. 226/05.10.2017 privind autorizarea majorării capitalului social de la 76.741.980 lei la 80.492.460 lei, ca urmare a fuziunii dintre BVB şi SIBEX-Sibiu Stock Exchange (societate absorbită). Astfel, prevederile Autorizaţiei ASF nr. 226/05.10.2017 vor intra în vigoare la data comunicării Deciziei ASF nr. 1624/15.11.2017 către societatea Bursa de Valori Bucureşti şi nu de la data implementării fuziunii astfel cum se prevedea anterior în Autorizaţia ASF 226/05.10.2017", menţionează sursa citată.
Bursa de Valori Bucureşti a realizat un profit net de 7,38 milioane lei, în primele nouă luni din acest an, în creştere cu 72% comparativ cu perioada similară din 2016.
"Profitul net pentru primele 9 luni ale anului s-a situat la un nivel de 7,38 milioane lei, în creştere cu 72% faţă de primele 9 luni ale anului anterior, acesta fiind obţinut în proporţie de 79% din segmentul de tranzacţionare al Grupului care a evoluat de la 4,12 milioane lei la 5,82 milioane lei. Profitul atribuibil acţionarilor societăţii mamă a fost de 6,92 milioane lei", se arată într-un document publicat pe propriul site.
În primele 9 luni ale anului 2017, Grupul BVB a înregistrat venituri operaţionale de peste 29,20 milioane lei, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului anterior.
Cheltuielile operaţionale au cumulat 20,88 milioane lei, în creştere cu 9% faţă de cele înregistrate în primele nouă luni ale anului trecut. Această creştere a fost determinată în principal de majorarea cheltuielilor de personal, de înregistrarea cheltuielilor pentru pregătirea fuziunii BVB-SIBEX şi de creşterea cheltuielilor de promovare şi marketing ale Grupului.
Profitul operaţional al Grupului BVB a fost de 8,32 milioane lei, dublu faţă de rezultatul obţinut în primele 9 luni ale anului 2016, pe fondul unei evoluţii pozitive a veniturilor şi al unei creşteri moderate a cheltuielilor.
"Veniturile financiare de 1,72 milioane lei au fost reprezentate în principal de dobânzile aferente plasamentelor în lei şi valută, în titluri de stat şi depozite bancare ale entităţilor din Grup. Diferenţele nefavorabile de curs valutar nerealizate, aferente plasamentelor în valută înregistrate ca urmare a aprecierii leului faţă de dolar contracarată parţial de deprecierea leului faţă de euro, au fost de 1,31 milioane lei, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016 când au fost de 0,86 milioane lei. Astfel, a fost înregistrat un profit financiar net de 0,45 milioane lei, faţă de profitul financiar net de 1,02 milioane lei în primele nouă luni ale anului 2016", conform BVB.
AGERPRES