ASF a aprobat prelungirea termenului de primire a cererilor de deschidere a dosarelor de daună în cazul Astra

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, luni, prelungirea termenului de primire de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a cererilor de deschidere a dosarelor de daună în cazul Astra, potrivit unui comunicat al instituţiei.

De asemenea, consiliul a aprobat derularea unui exerciţiu de testare la stres a fondurilor deschise de investiţii şi a fondurilor închise de investiţii, o informare referitoare la Raportul detaliat al administratorului temporar privind situaţia financiară a societăţii Carpatica Asig, forma consolidată a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, decizii privind acţiunea concertată identificată în cazul SIF Transilvania şi a SIF Oltenia, rapoartele controlului periodic efectuate la SSIF IFB Finwest şi SSIF EldaInvest, raportul controlului inopinat efectuat la Metropolitan Life Asigurări şi aplicarea unor măsuri, ca urmare a nerespectării obligaţiilor ce revin unor brokeri (retragerea autorizaţiei de funcţionare). 

În plus, Consiliul ASF a avizat modificările intervenite în Regulile şi procedurile interne ale SIF Moldova, solicitarea OTP Asset Management România SAI de autorizare a transformării Fondului închis de investiţii OTP Premium Return în fond deschis de investiţii şi înscrierea acestuia în Registrul public al ASF, solicitarea SAI Atlas Asset Management de avizare a modificărilor intervenite în cadrul documentelor Fondului închis de investiţii Hermes, respectiv documentelor Fondului închis de investiţii Herald, numirea unor membri în structurile de conducere ale unor societăţi de administrare a fondurilor de pensii private (reînnoire mandat director general). 

Conducerea ASF a mai avizat şi reavizat 48 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, precum şi retragerea avizelor pentru alţi cinci agenţi de marketing. 

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. 

AGERPRES