BAAR se constituie ca asociaţie profesională a societăţilor de asigurare care au dreptul, în baza legii, să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule (RCA), se arată într-un comunicat al ASF.
Scopul asociaţiei este acela de a include şi de a menţine asigurătorii care practică RCA în România în sistemul Internaţional Carte Verde, precum și acela de a îndeplini atribuţii de organism de plată a despăgubirilor, de organism de compensare şi de centru de informare.
Obiectivele BAAR vizează în principal protejarea persoanelor prejudiciate prin accidentele rutiere provocate de vehicule şi punerea la dispoziţia autorităţilor şi a persoanelor interesate a datelor şi informaţiilor utile în domeniul asigurării RCA, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Procesul de reorganizare a BAAR presupune, printre altele, preluarea activităţii şi a patrimoniului Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS), constituirea unui fond naţional de protecţie, prin contribuţia membrilor săi, precum și gestionarea şi dezvoltarea bazei de date CEDAM.
Asociaţia se finanţează din contribuţiile membrilor săi, din taxa anuală fixă plătită de gestionarii de daune autorizaţi de BAAR, din sponsorizări şi donaţii, precum şi din orice alte venituri obţinute potrivit legii.
"BAAR devine, alături de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cea de a doua instituţie fundamentală care contribuie la stabilitatea şi dezvoltarea pieţei asigurărilor din România", menționează comunicatul ASF.