ASF a decis să sisteze plata contribuţiilor pe care societăţile de asigurare le achitau la Fondul de rezoluţie

Societăţile de asigurare nu mai trebuie să contribuie la Fondul de rezoluţie. Plafonul de 50 de milioane de lei prevăzut de legislaţie a fost atins, a anunţat, joi, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), scrie Agerpres.

„Începând cu data de 1 august 2017 a fost atins plafonul de 50 de milioane de lei reprezentând contribuţiile societăţilor de asigurare la Fondul de rezoluţie, conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Norma nr. 3/2016. ASF a decis să sisteze plata acestor contribuţii la Fondul de rezoluţie ca o măsură de susţinere a pieţei asigurărilor, în condiţiile atingerii nivelului corespunzător, măsură care se circumscrie strategiei Autorităţii în acest sens.”, se arată în declaraţia ASF.

„Supravegherea prudenţială a activităţii societăţilor de asigurare se concentrează în prezent pe componenta proactivă şi preventivă, pentru a evita apariţia unor dezechilibre în piaţa asigurărilor şi pentru a administra acele disfuncţionalităţi care ar putea conduce la modificări majore ale preţurilor poliţelor asigurărilor obligatorii”, au mai scris cei de la ASF în comunicatul emis.

Decizia de sistare a acestor contribuţii a intrat în vigoare începând cu data de 1 august 2017.

Societăţile de asigurare contribuiau la Fondul de rezoluţie, administrat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu o cotă de 0,4% din totalul primelor brute subscrise pentru asigurările generale şi cu o cotă de 0,25% din totalul primelor brute subscrise pentru asigurările de viaţă.

ASF este autoritatea naţională pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital

ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.