Astfel, ca urmare a aspectelor constatate în acţiunea susţinută de control şi potrivit prevederilor legale, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis sancţionarea membrilor Directoratului Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, cu sancţiunea principală cu amendă şi sancţiunea complementară de retragere a aprobării acordate de ASF.
Anunțul ASF
„Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a efectuat la Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., clasificată în categoria 4 – supraveghere intensă, în perioada 2019-2021, mai multe acţiuni de control la sediul asigurătorului (on-site) cât şi controale permanente (off-site), acţiuni în urma cărora au fost aplicate, atât societăţii cât şi conducerii acesteia, mai multe sancţiuni contravenţionale constând în amenzi, fiind deasemenea impuse măsuri cu scopul remedierii deficienţelor constatate „, transmite ASF într-un comunicat.
Conducerea, amendată cu milioane de lei
Potrivit sursei citate, Renato Szilagyi – Preşedinte Directorat, a primit o amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF, Buzerea Barbu Mircea – Vicepreşedinte al Directoratului, a fost amendat cu 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF.
De asemenea, Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis – membru al Directoratului, a primit o amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF.
De ce a fost amendată conducerea
„Sancţionarea membrilor Consiliului de Supraveghere al Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, cu sancţiunea principală cu amendă şi sancţiunea complementară de retragere a aprobării acordate de ASF, după cum urmează: Browne Woodthorpe Robert – Preşedinte al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF; Rossler Max Walter – Vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF; Pascale Cristian – membru al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF; Arampova Aelita – membru al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF; Papanikolaou Epameinondas – membru al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF”, se menţionează în comunicat.
Suspendarea dreptului de vot
Totodată, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis „suspendarea drepturilor de vot aferente acţiunilor deţinute de acţionarul Vivendi Internaţional SRL în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (6) şi alin. (8) din Legea nr. 237/2015”.
Astfel, s-a decis „sancţionarea Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA cu amendă în cuantum de 2.930.766 lei şi stabilirea în sarcina acesteia a obligaţiei de a transmite Autorităţii de Supraveghere Financiară, spre aprobare, un plan de finanţare şi redresare pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care să acopere cerinţele de capital”.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis desemnarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor în vederea înlocuirii temporare a organului de conducere al asigurătorului, cu o durată a mandatului de 4 luni de la data intrării în vigoare a deciziei, cu posibilitatea prelungirii acesteia în condiţiile art. 36 din Legea nr. 246/2015.