Autoritatea de Supraveghere Financiară îşi propune constituirea unui grup de lucru extins care să analizeze efectele noii legislaţii cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi să identifice soluţii de îmbunătăţire a acesteia, având în vedere împlinirea unui an de la aplicarea noilor prevederi, care au contribuit la stabilizarea pieţei RCA.
Conform unui comunicat, analiza se circumscrie obiectivului ASF de protejare a drepturilor asiguraţilor şi de asigurare a stabilităţii pieţei, în contextul în care indicatorul rata daunei combinată s-a situat în primul trimestru 2018 la nivelul de 109,38%. Totodată, se vor analiza şi alţi factori care exercită o influenţă semnificativă asupra activităţii de asigurare, cu accent asupra procesului de lichidare a daunelor.
De asemenea, ASF va lua în considerare aspectele precizate în informarea oficială din data de 23 iulie 2018 a Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană referitoare la deschiderea procedurii de infringement privind modalitatea de transpunere în legislaţia naţională a anumitor dispoziţii conţinute în Directiva Solvabilitate II şi în Directiva privind asigurarea auto, cu scopul de a asigura convergenţa legislaţiei naţionale cu directivele europene în materie.
Astfel, Consiliul ASF a aprobat în data de 25 iulie 2018 înfiinţarea Grupului de lucru RCA în vederea analizării aspectelor menţionate, a identificării măsurilor ce se impun în urma analizei şi a formulării de propuneri în vederea modificării legislaţiei RCA. Grupul va include reprezentanţi ASF, ai asociaţiilor de protecţie a consumatorilor, ai pieţei de asigurări şi de intermediere în asigurări, ai asociaţiilor de transportatori, reprezentanţi ai unităţilor reparatoare, ai RAR, Consiliul Concurenţei, reprezentanţi ai producătorilor auto şi sistemelor specializate în domeniu.
„După un an de aplicare a noii legislaţii RCA, în care schimbările radicale aduse de aceasta au asigurat o mai bună susţinere a intereselor cetăţenilor şi a mediului economic românesc, este momentul unei analize. În plus, prin solicitarea Uniunii Europene, trebuie să ne asigurăm de convergenţa legislaţiei româneşti cu cea europeană, aspect de asemenea prioritar pentru noi. În acelaşi timp, nu vom face rabat de a apăra drepturile şi interesele cetăţenilor români, eventualele modificări aduse urmând a fi susţinute de abordările prevăzute de cadrul european din perspectiva reglementării, supravegherii, controlului, a aplicării unor noi reguli de conduită corecte pentru piaţa românească”, a declarat Leonardo Badea, preşedintele ASF.
La rândul său, Cornel Coca-Constantinescu, vicepreşedintele ASF responsabil cu sectorul Asigurări-Reasigurări, a subliniat că piaţa asigurărilor s-a stabilizat în ultimul an şi că analiza grupului de lucru ar trebui să identifice zonele unde pot fi aduse îmbunătăţiri.
„Piaţa asigurărilor, în ultimul an, s-a stabilizat şi a devenit mai predictibilă, îndreptându-se spre atingerea dezideratului de piaţă matură. Aceste aspecte au funcţionat în avantajul asiguraţilor prin stabilizarea tarifelor şi creşterea calităţii serviciilor. Dialogul cu asociaţiile de consumatori sau alte asociaţii care urmăresc interesele asiguraţilor, dincolo de interesele lor comerciale, rămâne un factor esenţial pentru buna funcţionare a întregului sistem. Analiza pe care o propunem ar trebui să identifice zonele unde putem aduce îmbunătăţiri, având în vedere că societatea, economia şi implicit asigurările se află într-o continuă evoluţie, la care trebuie să ne adaptăm prin identificarea celor mai bune soluţii”, a spus vicepreşedintele ASF.
Comisia Europeană (CE) a decis pe 19 iulie să trimită României o scrisoare de punere în întârziere prin care îi cere să transmită observaţiile cu privire la normele sale naţionale referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
Conform unui comunicat de presă al Executivului comunitar, normele naţionale actuale impun o obligaţie de notificare prealabilă a oricărei intenţii de modificare a primelor, precum şi o serie de limitări ale modalităţilor de calculare a primelor de către asigurători. Comisia consideră că aceste obligaţii contravin dispoziţiilor articolelor 21 şi 181 din Directiva Solvabilitate II, astfel cum au fost interpretate de jurisprudenţa Curţii referitoare la principiul libertăţii tarifare. Legislaţia naţională menţionată cuprinde, de asemenea, dispoziţii care îi obligă pe asigurători să emită, pentru anumite categorii de vehicule, o poliţă valabilă doar pe teritoriul României şi să stabilească cuantumul primei ţinând seama de riscurile asociate.
În opinia Comisiei, aceste dispoziţii contravin articolului 14 din Directiva privind asigurarea auto, care impune ca poliţele de asigurare de răspundere civilă auto să acopere întregul teritoriu al Uniunii pe baza unei prime de asigurare unice. În cazul în care România nu acţionează în următoarele două luni, Comisia îi poate trimite un aviz motivat cu privire la această chestiune.