ASF are un Cod Etic care interzice conflictul de interese, favoritismele şi cadourile

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, săptămâna trecută, Codul de Etică şi Integritate al personalului Autorităţii. Documentul cuprinde norme de comportament, de etică şi de integritate, precum şi principii de conduită profesională pe care personalul ASF (salariaţii şi membrii Consiliului) trebuie să le respecte

Codul prevede, printre altele, situaţiile de incompatibilitate, conflictele de interese şi reglementează relaţiile de rudenie din cadrul ASF, se arată într-un comunicat al instituţiei.

De asemenea, Codul de Etică şi Integritate stabileşte care este regimul cadourilor, serviciilor sau a oricăror avantaje de care personalul ASF ar putea beneficia în exercitarea funcţiilor deţinute în cadrul instituţiei.

Conform Codului de Etică şi Integritate, conflictul de interese reprezintă situaţia în care salariaţii ASF şi membrii Consiliului, în exercitarea mandatului sau a atribuţiilor de serviciu, au îndeplinit un act sau au participat la luarea unei decizii prin care au obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru ei, pentru soţii sau soţiile lor, pentru o rudă sau pentru un afin până la gradul II inclusiv.

În acest sens, salariaţii ASF şi membrii Consiliului vor evita situațiile care implică un conflict sau apariția unui conflict între interesul personal al acestora (inclusiv al membrilor de familie până la gradul al II-lea inclusiv) și cel al ASF, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, conform documentului, angajaţii Autorităţii vor recunoaște şi vor evita acele situaţii în care interesul personal, financiar sau relaţiile acestora le pot influenţa sau par a le influenţa decizia privind problemele care afectează ASF şi îşi vor desfăşura activitatea într-un mod prin care să evite chiar şi simpla aparenţă a unui astfel de conflict.

În cazul apariției unui conflict de interese, angajaţii ASF vor aduce la cunoștința şefului ierarhic direct sau Serviciului de Conformitate și vor lua în considerare punctele de vedere ale acestora. Dacă este cazul, salariatul sau membrul Consiliului aflat în această situaţie poate refuza în mod justificat realizarea sarcinii care generează conflictul sau care poate duce la apariția lui.

Potrivit Codului, salariaţii ASF şi membrii Consiliului nu vor putea deţine o funcţie în care unul dintre aceştia are posibilitatea să controleze (direct sau indirect), să verifice, să proceseze, să aprobe sau să analizeze în vreun fel documente (indiferent de suportul sau formatul în care acestea se găsesc) care decurg din activitatea soţului/soţiei, altei rude sau unui afin de gradul al II-lea inclusiv.

Pentru a elimina favoritismele şi unele situaţii stânjenitoare pentru salariaţii ASF şi pentru membrii Consiliului, nu vor fi angajate în cadrul Autorităţii persoane care sunt soţ sau soţie, rudă sau afin de până la gradul al II-lea cu persoane din cadrul ASF.

Salariaţii ASF şi membrii Consiliului vor declara dacă se află în relaţii de rudenie sau afinitate de până la gradul al II-lea sau dacă există situaţia ca soţul/soţia să fie salariaţi ai ASF sau să îşi desfăşoare activitatea în forurile tutelare ale ASF.

Codul de Etică şi Integritate stipulează că salariaţii ASF şi membrii Consiliului nu vor solicita sau accepta cadouri, servicii, favoruri, invitații sau orice fel de privilegii care le pot influența imparțialitatea în exercitarea funcțiilor deținute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcții, ceea ce ar putea crea avantaje acestora sau persoanelor cu care aceştia sunt în raporturi oficiale.

În cazul în care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, membrilor Consiliului sau salariaţilor ASF li se oferă cadouri, precum şi orice alte servicii, favoruri, invitații sau avantaje, asimilate cadourilor, a căror valoare depăşeşte echivalentul a 100 de lei, aceştia au obligaţia să le declare în termen de 30 de zile de la primire.