Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) solicită tuturor companiilor de intermediere în asigurări să informeze de îndată toți clienții asupra faptului că dacă aceștia primesc de la cel puțin trei asigurători diferiți oferte ale căror prime de asigurare RCA sunt cu 36% mai mari față de tariful de referință, aferent segmentului de risc din care fac parte, sunt încadrați în categoria asiguraților cu risc ridicat, potrivit Legii nr. 132/2017.
Acest tip de clienți pot să solicite Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) o ofertă pentru încheierea unui contract RCA, se arată într-un comunicat transmis de ASF.
Sursa citată mai precizează că factorul „N” este stabilit de către BAAR și este calculat pentru un vehicul cu aceleași caracteristici tehnice cu cele ale vehiculului pentru care se solicită asigurarea, precum și pentru aceeași clasă de bonus-malus a asiguratului/utilizatorului.
Ce pot face asigurații cu risc ridicat
Totodată, potrivit ASF, caracteristicile tehnice ale vehiculelor se vor raporta la capacitatea cilindrică, cu excepția vehiculelor cu motoare electrice, caz în care se va ține seama de puterea acestora.
Astfel, în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 132/2017, un asigurat cu risc ridicat se poate adresa BAAR pentru formularea unei oferte de asigurare, iar BAAR va formula o ofertă de asigurare calculată pornind de la tariful de referință și îi va aloca acestuia un asigurător RCA în vederea încheierii contractului RCA, astfel:
– BAAR soluționează cererea asiguratului cu risc ridicat în ceea ce privește încheierea contractului RCA în termen de maximum 20 de zile de la depunerea completă a documentelor solicitate de BAAR. În ceea ce privește formularul de cerere ofertă și documentele solicitate, acestea se regăsesc pe pagina de internet a BAAR, aici.
Pentru alocarea contractului RCA unui asigurător RCA, oferta trebuie acceptată în mod explicit de asiguratul cu risc ridicat. Asiguratul comunică BAAR toate informațiile necesare în vederea elaborării unei oferte de primă sau a alocării contractului RCA unui asigurător, mai spun cei de la ASF.
De asemenea, alocarea prevăzută anterior este efectuată de BAAR odată cu înștiințarea asiguratului privind asigurătorul căruia i-a fost alocat contractul RCA.
Sursa citată mai precizează că solicitarea adresată intermediarilor în asigurări, vine în contextul retragerii de către ASF a autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. și promovării cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societății.