"Nu au fost şi nu sunt discuţii oficiale pe acest subiect", precizează documentul citat.
"De aceea, poziţia recentă a societăţii NN Pensii, care a avut o intervenţie în spaţiul public pe această temă, este excesivă şi neavenită. Nu pot fi introduse subiecte în discuţia cu consumatorii pe baza unor zvonuri sau declaraţii politice", menționează comunicatul.
Reprezentanții ASF subliniază că "sistemul pensiilor private obligatorii este unul solid, aflat în creştere şi care are capacitatea de a genera beneficii" pentru participanţii la sistem.
"În acest context, ASF nu vede nicio justificare posibilă pentru o eventuală decizie care priveşte naţionalizarea Pilonului II de pensii", conchide comunicatul Autorității.
Fondul NN s-a adresat în premieră clienților avertizându-i că sunt discuții publice privind o eventuală naționalizare a fondurilor de pensii private și le cere implicare activă. "Drepturile tale pot fi influențate de decizii politice", au spus reprezentanții NN.
Naționalizarea pensiilor private a fost pusă recent pe piață de prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu.
Ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan, a declarat, pentru Capital, că nu există nicio rațiune pentru care să se întâmple acest lucru. "Nu au existat nici la nivel guvernamental dar nici la nivel politic astfel de discuții vreodată. Mai mult, sumele transferate anul acesta către PIlonul II sunt mai mari cu 1,5 miliarde de ei, datorită creșterii numărului de salariați care se încadrează pentur pilonul II. Ia r deficitul bugetului de asigurări sociale va fi mai mic cu peste 1 miliard de lei, față de estimările noastre. Asta pentru că numărul de salariați a crescut cu 44.000 de persoane", a declarat Viorel Ștefan.