Lipsa cronică de lichiditate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) ar putea crea probleme fondurilor de pensii private, iar în 2-3 ani este posibil că banii administraţi de acestea să înceapă să iasă din ţară, a declarat luni, la Forumul Internaţional de Asigurări FIAR de la Braşov, Ion Giurescu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
El a menţionat că acesta este unul din punctele slabe ale sistemului de pensii private, alături de contribuţiile individuale medii mici şi interdependenţă în funcţionare cu sistemul de pensii de stat.
“Lipsa cronică de lichiditate a BVB s-ar putea pe viitor să ne creeze probleme, în sensul că trebuie găsite locuri, produse în care pensiile să poată învesti în România (…) Să vedem cum vom dezvolta sistemul de investiţii a pensiilor. Lucrăm împreună cu colegii din piaţă să găsim sau să creăm instrumente adecvate pentru a putea, aşa cum se cere, să participăm la dezvoltarea economică a României. În doi – trei ani, dacă nu facem acest lucru, este posibil să înceapă să iasă bani din ţară în alte zone, alte ţări şi să fie investiţi acolo”, a afirmat oficialul ASF.
Pe de altă parte, Giurescu a subliniat că sistemul de pensii este şi din punct de vedere legislativ unul foarte solid şi reprezintă stabilitatea şi motorul ASF. “Este o zonă unde nu s-a schimbat foarte mult legislaţia primară de la apariţie, iar pe legislaţia secundară începem să ne adaptăm la situaţia actuală şi să rafinăm cât putem împreună cu piaţa această zonă”, a arătat Ion Giurescu.
În opinia sa, punctele tari ale sistemului sunt colectarea sigură şi stabilă a contribuţiilor, costurile reduse de administrare, rentabilitatea peste aşteptări, administratorii care sunt din grupuri financiare de prestigiu, evoluţia corectă, fără sincope şi fără evenimente negative a pieţei. Giurescu a mai arătat că fondurile de pensii nu pot să meargă în zone riscante ca şi tip de investiţii şi a apreciat că pe zona financiară nu mai trebuie făcuţi paşi rapizi, ci mai aşezaţi şi în ordine, pentru ca rezultatul să fie previzibil şi bun pentru toată lumea.
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) administrează, la 6 ani de la debutul sistemului în România, active de 3,5 miliarde euro (12,46 miliarde lei) şi au generat câştiguri nete pentru participanţi, prin investiţiile făcute, de circa trei miliarde lei. Randamentul mediu anual al fondurilor a fost de 11,2%.
Sursa: Agerpres