ASF neagă că ar fi fost controlată de DNA
La câteva ore distanță după ce s-a anunțat în presă că procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins peste cei de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a primi documentele legate de falimentul companiilor Euroins și City Insurance ca să poată verifica dacă controale s-au făcut de-a lungul timpului și care au fost rezultatele lor, reprezentanții ASF au precizat „că nu se confirmă informațiile apărute în spațiul public, privind eventuale descinderi și percheziții la sediul Autorității și menționează că aceste informații nu sunt altceva decât fake news.”
„Autoritatea a colaborat întotdeauna cu toate instituțiile cu atribuții de control ale statului în vederea clarificării tuturor aspectelor care au legătură cu activitatea desfășurată de Autoritate pentru respectarea legislației în vigoare.
Mai mult, A.S.F. a sesizat organele abilitate ale statului ori de câte ori a constatat, în cadrul acțiunilor de supraveghere și control, posibile încălcări ale legislației penale”, scrie într-un comunicat de presă emis, joi, de instituția respectivă.
Potrivit informațiilor apărute în presă, unul dintre experții angajați în cadrul ASF a făcut un denunț către Direcția Națională Anticorupție în urmă cu doi ani.
„Deși mii de petenți reclamă, anual, conduita abuzivă a unor asigurători, în particular EUROINS și CITY INSURANCE, societăți care în anul 2020 au cumulat aproximativ 90% din reclamațiile formulate la ASF, Sectorul Asigurări refuză să efectueze controale pe această temă la cei doi asigurători, iar în rarele situații în care aceștia sunt supuși unor controale, tematica de control, stabilită de conducerea Sectorului de Asigurări al ASF, omite cu bună știință să includă conduita asigurătorilor.
Asiguratorii sunt favorizați de abordarea ASF și se simt încurajați să perpetueze practicile abuzive față de consumatori. Urmare acestei pretinse supravegheri, fundamental deficitară, a pieței de asigurări, unii asigurători au ajuns să își bazeze afacerea pe neplata daunelor.
Favorizate de modul defectuos de exercitare a atribuțiilor de supraveghere și control al ASF sunt firmele de asigurări rău platnice, care vând asigurări obligatorii conform legii, respectiv RCA, către consumatori captivi și pe care își permit să îi trateze abuziv, refuzând nejustificat plata despăgubirilor și cunoscând că sunt protejați prin omisiunea ASF de a interveni”, se arată în denunț.
„Este ciudată lipsă de reacție a instituției Anticorupție câtă vreme cel care a făcut aceste sesizări se declarase ca avertizor de integritate. Deci era cumva omul lor. Era omul care din interiorul instituției venea cu niște informații și atunci este straniu de ce procurorii au stat atât de mult până când au acționat, așa cum este straniu și faptul că instituția nu a făcut toți pașii pe care trebuia să îi facă în legătură cu cele două companii și cu toată situația de pe piață RCA.
ASF a dat în ultimele luni explicații privind demersurile pe care le-a întreprins, faptul că în situația Euroins nu a fost la fel ca la City Insurance, că au intervenit mai devreme, dar finalul este același. Tot faliment, tot degringoladă între posesorii de polițe RCA, toți scumpire în final pentru asigurările obligatorii. Și toate lucrurile acestea au însemnat sume uriașe. Deci sumele pe care le-au sifonat administratorii, patronii celor două companii, sunt imense”, a declarat, joi, Adrian Ursu.