Un număr de 711 firme străine fac investiţii pe piaţa de capital românească, au participaţii în companii listate sau sunt acţionari în societăţi înscrise în Registrul Depozitarului Central, a declarat miercuri, şeful Direcţiei de Supraveghere Integrată din Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/, Valentin Ionescu.
Numărul persoanelor fizice străine care deţin instrumente financiare pe piaţa de capital românească este de 4.856, numărul companiilor româneşti – 7.184, iar numărul românilor care deţin astfel de instrumente financiare este de 9,175 milioane, potrivit datelor prezentate de reprezentantul ASF.
Depozitarul Central este principala instituţie care se ocupă de custodia instrumentelor financiare pe piaţa de capital şi are înregistrate peste 9 milioane de conturi individuale.
‘Aproape jumătate din populaţia României deţine acţiuni, dar majoritatea acestora vine din privatizarea în masă, unii dintre deţinători probabil că nici nu ştiu că au primit acţiuni, o parte au decedat. Practic, sunt numai 82.000 de conturi de clienţi la Fondul de Compensare a Investitorilor, diferenţa este uriaşă’, a spus Valentin Ionescu, într-o conferinţă pe tema aplicării dreptului pieţei de capital.
Şeful Direcţiei de Supraveghere Integrată din Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/, Valentin Ionescu, a participat, miercuri, la conferinţa ‘Aplicarea dreptului pieţei de capital’.
Printre subiectele abordate au figurat evoluţia reglementărilor UE privind pieţele financiare înainte şi după criza financiară din 2007-2008 şi tipologia faptelor ilicite din sfera abuzului de piaţă.
Sursa: Agerpres