ASF: Piaţa asigurărilor din România este stabilă, caracterizată de îmbunătăţirea indicatorilor de prudenţialitate şi de lichiditate

Piaţa asigurărilor din România este una stabilă, caracterizată de îmbunătăţirea indicatorilor de prudenţialitate şi de lichiditate, rezultă din analiza efectuată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în urma raportărilor trimise de societăţile de asigurare, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Conform datelor raportate, pentru prima dată toţi asigurătorii îndeplineau, la data de 30 iunie 2017, cerinţele minime de capital (MCR) şi cerinţele de capital de solvabilitate (SCR), conform Regimului Solvency II. 

ASF precizează că valoarea fondurilor proprii eligibile, la finalul primului semestru al anului 2017, pentru a acoperi cerinţa minimă de capital MCR s-a ridicat, la nivelul întregului sistem, la 4,69 miliarde lei, în timp ce valoarea fondurilor proprii eligibile pentru a acoperi SCR a fost de 4,96 miliarde lei. 

În ceea ce priveşte lichiditatea societăţilor de asigurare, analiza ASF relevă faptul că, în primul semestru al anului 2017, coeficientul de lichiditate calculat pentru categoria asigurărilor generale este în valoare de 2,63. În acelaşi timp, coeficientul de lichiditate calculat pentru categoria asigurărilor de viaţă este în valoare de 5,03. Cei doi indicatori sunt supraunitari, ceea ce indică un nivel foarte bun al lichidităţii la nivelul pieţei asigurărilor. 

"Piaţa asigurărilor din România a depăşit momentul dezechilibrelor şi este astăzi una stabilă, profitabilă şi pe un trend consolidat de creştere. Ne îndreptăm spre o maturizare a pieţei, potenţialul de dezvoltare fiind unul considerabil. În acest fel se creează premisele ca serviciile oferite consumatorilor să fie la un standard ridicat", a declarat vicepreşedintele ASF, Cornel Coca Constantinescu. 

Potrivit datelor transmise de asigurători, la 30 iunie 2017, din analiza de supraveghere off-site s-a constatat că ponderea cea mai mare în structura plasamentelor realizate de societăţile de asigurare era deţinută de titlurile de stat cu 70% din totalul plasamentelor, ceea ce denotă o politică de investiţie prudentă pentru investirea primelor încasate de la asiguraţi. Printre instrumentele preferate de asigurători s-au aflat şi titlurile în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), valoarea acestora reprezentând aproximativ 10% din valoarea plasamentelor realizate la nivelul întregii pieţe de asigurări. 

Disponibilităţile băneşti constituite în depozite în lei şi valută la instituţiile de credit au fost în valoare de 834 milioane lei, reprezentând 7% din totalul plasamentelor, în timp ce cuantumul investiţiilor în acţiuni, instrumente financiare cu un grad de risc mai ridicat, a fost de doar 1%. 

De asemenea, ASF menţionează că piaţa asigurărilor a atins, în primul semestru al anului 2017, un total al primelor brute subscrise (PBS) de 5,04 miliarde de lei, în creştere cu 8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Totodată, rezultatul net al activităţii, din primul semestru al anului 2017, a fost unul pozitiv, ridicându-se la 260,3 milioane lei, în creştere cu 115% faţă de perioada similară a anului trecut.
AGERPRES