Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat Regulamentul pentru modificarea anexei la Regulamentul nr. 7/2006 privind veniturile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.
Regulamentul a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 453 din 20 iunie 2014 şi va intra în vigoare la data de 16 septembrie 2014, se arată într-un comunicat al ASF.
Una dintre modificările aduse de actul normativ vizează reducerea de la 0,08% la 0,06% (deci o scădere de 25%) a cotei aplicate valorii tranzacţiilor cu instrumente financiare suportată de cumpărător.
O altă prevedere cuprinsă în noul regulament este menţinerea la nivelul de 0,04% a cotei din valoarea tranzacţiilor derulate pe pieţele reglementate şi/sau în cadrul sistemelor alternative de tranzacţionare, de către intermediarii care au calitate de Market Maker.
Regulamentul mai prevede exonerarea entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de ASF de la plată în legatură cu emiterea unui aviz constituind răspuns oficial la chestiuni privind aplicarea legii şi a reglementărilor, în prezent la nivelul de 10.000 lei.
“ASF a luat primele măsuri pentru diminuarea barierelor de pe piaţa de capital. Acestea includ schimbări de legislaţie şi o reducere semnificativă a comisioanelor de tranzacţionare“, a declarat Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii.
El a mai spus ca instituţia pe care o conduce intenţionează să faciliteze accesul la Bursa românească, ”astfel încât investitorii să nu fie nevoiţi să se gândească de două ori înainte de a-şi investi banii aici”.
În plus, faţă de măsura adoptată de ASF, Ministerul Finanţelor Publice a anunţat, pe 18 iunie 2014, aprobarea de către Guvern a Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului de Procedură Fiscală.
Aceasta prevede eliminarea obligativităţii de înregistare prin împuternicit a nerezidenţilor care au obligaţii declarative în România, dacă aceştia sunt rezidenţi într-un stat membru al UE sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri sau alt act juridic prin intermediul căruia se poate face schimbul de informaţii.