Toată România va fi obligată! Decizie pentru proprietarii de locuinţe: Se aplică din 11 noiembrie

bloc

SURSA FOTO: Dreamstime

Proprietarii de locuinţe trebuie să fie cu bagare de seamă. Începând cu 11 noiembrie va intra în vigoare o nouă lege. Nicoleta Radu, Director General PAID, a spus despre ce e vorba.

Asigurarea pentru locuințe. Nicoleta Radu, Director General PAID, a vorbit pe marginea acestui subiect. Ea e șefa Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

Aceasta a făcut precizări importante la Conferința Națională România Inteligentă „Liniștea de după dezastru. Asigurarea obligatorie a locuințelor – soluții salvatoare”, organizată de Antena 3 CNN.

Nicoleta Radu a spus că reprezintă cel mai important comunicator din piața de asigurări din România. Potrivit acesteia, a fost realizat un spot de interes public. Acesta a fost realizat cu IGSU și AMR.

„Am făcut un tur de forță prin țară. Avem protocoale de colaborare cu foarte multe municipii, reședințe de județ și orașe mai mici.”, a precizat Nicolaeta Radu.

Obligație din 11 noiembrie privind asigurarea la locuințe

Ea a arătat că încă din 2010, există în site un spațiu dedicat exclusiv primăriilor. Acolo se poate intra printr-o parolă. Instituția poate oferi parola, dar doar în măsura în care respectiva autoritate o solicită.

„Începând cu 11 noiembrie, va intra în vigoare nouă noastră lege. Una dintre modificări se referă la verificarea poliței de asigurare atunci când locuința este înregistrată în Cartea Funciară. Autoritățile nu știu despre existența acestei legi”, a ținut să sublinieze directorul PAID.

Mai toate ministerele prezente la eveniment

La Conferința Naţională „Liniștea de după dezastru. Asigurarea obligatorie a locuințelor – soluții salvatoare” au mai fost și alți participanți. Este vorba de reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Au fost acolo și cei de la Ministerului Afacerilor Interne. Nu a lipsit nici Ministerul de Finanțele sau I.G.S.U. (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență).

Pe listă s-au mai aflat A.S.F. (Autoritatea de Supraveghere Financiară), U.N.S.A.R. (Uniunea Națională a Societății de Asigurare și Reasigurare din România), Asociației Orașelor din România, Asociației Comunelor din România.

Proprietarii vor plăti mai mult pentru PAD

Trebuie spus că proprietarii vor plăti mai mult pentru PAD. Conform unei legi, românii vor plăti mai mult pentru asigurarea obligatorie a locuinței. Noua reglementare prevede controale și sancțiuni mai aspre. Persoanele fizice şi juridice au obligația să asigure împotriva dezastrelor naturale toate construcțiile cu destinaţia de locuinţe din mediul urban sau rural.

Proiectul de lege ce prevede majorarea contribuției a primit deja votul decisiv din partea Camerei Deputaților. Dacă va fi promulgată de preşedintele Klaus Ioahnnis, proprietarii vor plăti cu 30% mai mult pentru polița PAD.