Compania de asigurări Gothaer a lansat poliţa de asigurare MicroFermier, un produs unic pe piaţa românească de asigurări agricole, dedicat micilor agricultori care deţin şi lucrează suprafeţe agricole de până în 50 hectare, a anunţat compania.
“Într-un domeniu de activitate atât de dependent de condiţiile meteorologice, riscurile climatice provoacă cele mai mari pierderi producătorilor agricoli de talie mică din România, care adesea lucrează pământul într-o stare de incertitudine.”, a declarat Mihuţ Mărculescu, director subscriere Gothaer Asigurări Reasigurări.
“În astfel de condiţii de insecuritate financiară, aceştia au nevoie de un partener care să le fie alături în momentele grele, în caz de daună, care să-i despăgubească corect şi rapid, pentru a dispune de banii necesari continuării activităţii lor”, a mai spus Mihuţ Mărculescu.
Asigurarea acoperă fenomene climatice (grindină, incendiu din orice cauză, pagubele provocate de ploi torenţiale sau furtuni), spălarea seminţelor sau solului din jurul plantelor, căderea fructelor, deplasarea plantelor cu sau fără pământul din jurul lor, ruperea tulpinilor, lăstarilor sau florilor, prăbuşirea sau alunecarea terenului cultivat, îngheţul târziu de primăvară, îngheţul timpuriu de toamnă, precum şi îngheţul de iarnă.
Agricultura, împreună cu silvicultura şi piscicultura, generează o parte importantă din PIB al României – 6%, faţă de o medie a statelor membre UE de 1,7%, în ciuda tuturor provocărilor pe care acest sector le are de înfruntat, cum ar fi lipsa de investiţii în sistemele de irigaţii sau efectele fenomenelor catastrofale asupra culturilor.
Un raport al Băncii Mondiale arată că, în România, riscul climatic are unul dintre cele mai ridicate niveluri dintre statele UE, aducând asupra culturilor agricole pierderi de producţie de peste 30% şi afectând aproape toate regiunile ţării. Media anuală arată că una până la trei culturi sunt afectate de şocurile climatice, la nivel naţional.