Initial, art. 4, alin. 6, lit. i din Ordonanta Guvernului (OG) nr. 70/1994, referitoare la impozitul pe profit, dispunea: „Cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale si necorporale ale contribuabilului, inclusiv asigurarile de viata ale personalului angajat” nu sunt cheltuieli deductibile.
Dispozitia era destul de dura si cu consecinte negative nu numai asupra societatilor asigurate, dar si asupra pietei de asigurari de viata. Excluderea din categoria cheltuielilor deductibile a primelor de asigurare a personalului angajat nu era de natura a incuraja dezvoltarea pietei de asigurari de viata. Tocmai de aceea, interventia Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si reasigurare a fost considerata benefica. Art. 43, alin. 2 din aceasta lege prevede deductibilitatea fiscala a primelor de asigurare si reasigurare.
In acest context, aparea o intrebare justificata: care dintre cele doua dispozitii prevala? Unii sustineau ca dispozitiile art. 4, alin. 6, lit. i din OG nr. 70/1994 se aplicau cu prioritate si, deci, cheltuielile de asigurare de viata a personalului angajat erau considerate nedeductibile. Se aducea ca argument faptul ca art. 4, alin. 6, lit. i din OG nr. 70/1994 era o norma speciala, deci trebuia aplicata cu prioritate fata de Legea nr. 32/2000. Argumentul, desi adoptat de unele administratii financiare, era gresit.
In materia deductibilitatii cheltuielilor de asigurare, norma speciala este art. 43, alin. 2 din Legea nr. 32/2000, tocmai datorita faptului ca se refera in mod expres la un domeniu special (particular) si anume acela al asigurarilor. Se stie ca dreptul comun (legea generala) in materia deductibilitatii fiscale a cheltuielilor este OG nr. 70/1994; orice dispozitii contrare cuprinse in alte acte normative au caracter special, deci prevaleaza asupra normei generale. In cazul nostru, situatia este aceeasi. Legea nr. 32/2000 are caracter special fata de OG 70/1994 si, deci, se aplica cu prioritate.
O lege care schimba, dar nu clarifica lucrurile
Revenind la dinamica reglementarilor, o data cu aparitia Legii nr. 189/2001, art. 4, alin. 6, lit. i din OG nr. 70/1994 a fost abrogat. Se parea ca disputa luase sfarsit in favoarea deductibilitatii fiscale a primelor de asigurare de viata instituite de Legea asigurarilor. Totodata, potrivit Legii nr. 189/2001, se instituie deductibilitatea fiscala a primelor de asigurare de viata a angajatilor, insa numai in cazul asigurarilor pentru accidente de munca. Cu alte cuvinte, va trebui sa apelam la dispozitiile Legii nr. 90/1996 pentru a determina notiunea de accident de munca.
Potrivit art, 24 din Legea nr. 90/1996, „prin accident de munca se intelege vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridica a contractului in baza caruia se desfasoara activitatea, si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin trei zile, invaliditate ori deces”. Se exclud, astfel, celelalte cazuri de incapacitate temporara de munca, care nu sunt determinate de un accident de munca, cum ar fi, de exemplu, incapacitatea de munca determinata de boli obisnuite sau accidente in afara procesului de munca, riscuri care atrag totusi obligatia suportarii de catre angajator a unor indemnizatii de asigurari sociale.
Ministerul Finantelor nu are sanse in justitie
Prin urmare, disputa continua. Care dintre dispozitii prevaleaza: cele ale art. 43 din Legea nr. 32/2000 care instituie deductibilitatea fiscala a primelor de asigurare fara nici un fel de exceptii sau cele ale Legii nr. 189/2001 care prevad acest lucru doar in cazul primelor de asigurare pentru accidente de munca? In aceasta noua disputa, argumentele au ramas aceleasi: Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare este o lege speciala si, deci, se aplica cu prioritate fata de dispozitiile OG nr. 70/1994, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 189/2001. In consecinta, primele de asigurare sunt deductibile fiscal nu numai in cazul asigurarilor pentru accidente de munca, ci pentru toate formele de asigurare ale personalului angajat.
Concluzia a fost adoptata si de juristii din cadrul Ministerului Finantelor, insa prin prisma argumentelor de natura profesiei lor. Aplicarea principiului de drept „Specialia generalibus derogant” (norma speciala deroga de la norma generala) nu putea sa-i conduca la o alta concluzie. Este de vazut insa daca la nivelul conducerii Ministerului Finantelor concluzia ramane aceeasi, in special avand in vedere costurile aplicarii unui asemenea principiu de drept.
Cert este insa ca, in caz de litigiu, in instanta, argumentele pot fi folosite cu succes, indiferent de pozitia oficiala a reprezentantilor Ministerului Finantelor. Si mai este cert inca un lucru: art. 42, alin. 3 din Legea nr. 32/2000 prevede, in mod categoric: „In caz de conflict intre dispozitiile prezentei legi si prevederile continute in alte acte normative se aplica prevederile prezentei legi.”
Ce spune Legea nr. 32/2000
· Articolul 43, alineatul 2:
„Primele de asigurare si reasigurare sunt cheltuieli deductibile fiscal”.
· Articolul 42, alineatul 3:
„in caz de conflict intre dispozitiile prezentei legi si prevederile continute in alte acte normative se aplica prevederile prezentei legi”.
Ce spune OrdonanTa nr. 70/1994
· Articolul 4, alineatul 6, litera i:
„Nu sunt cheltuieli deductibile (…) cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale si necorporale ale contribuabililor, inclusiv asigurarile de viata ale personalului angajat”.