Cate forme de asigurari de viata ofera Asirom?S.C. ASIGURAREA ROMANEASCA ASIROM S.A., lider traditional pe piata asigurarilor din Romania, include in strategia sa manageriala o permanenta preocupare pentru a pune la dispozitia clientilor sai cele mai profesionale servicii.Astfel, ASIROM practica 12 forme de asigurari de viata, produsele sale oferind asiguratilor o protectie reala, intrucat prin acoperirea mai multor riscuri, ele sunt menite sa confere un plus de protectie si sa rezolve proble
Cate forme de asigurari de viata ofera Asirom?
S.C. ASIGURAREA ROMANEASCA ASIROM S.A., lider traditional pe piata asigurarilor din Romania, include in strategia sa manageriala o permanenta preocupare pentru a pune la dispozitia clientilor sai cele mai profesionale servicii.
Astfel, ASIROM practica 12 forme de asigurari de viata, produsele sale oferind asiguratilor o protectie reala, intrucat prin acoperirea mai multor riscuri, ele sunt menite sa confere un plus de protectie si sa rezolve problemele securitatii financiare ale clientilor sai si ale familiei acestora.
Dintre multiplele forme de asigurare as dori sa amintesc:
Asigurarea familiala mixta de viata care pune sub protectie intreaga familie a celui care incheie contractul de asigurare, ASIROM ajutand-o astfel sa depaseasca mai usor o situatie nefericita, prin plata sumei asigurate in cazul:
– accidentarii asiguratului sau a unuia dintre membrii familiei acestuia, corespunzator gradului de invaliditate permanenta totala sau partiala dobandit in urma nefericitului eveniment;
– decesul unuia dintre membrii de familie.
Totodata, asigurarea participa la tragerile lunare de amortizare, pe tot parcursul valabilitatii contractului, ASIROM platind sume importante care numai in anul anterior au fost de circa 2,8 miliarde lei.
La expirarea duratei politei, asiguratul sau o persoana desemnata de catre acesta, drept beneficiar va primi suma asigurata inscrisa in polita , majorata cu excedentele pe care ASIROM le acorda la contractele de asigurare si care sunt rezultate dintr-o investire eficienta a rezervelor constituite. Astfel, asigurarea familiala mixta de viata devine, pentru acesta, un instrument de investire financiara.
Asigurarea mixta de viata reevaluabila VALUTA FORTE care este un produs nou, adaptat sa asigure contracararea efectelor negative ale devalorizarii leului prin exprimarea sumelor asigurate si a primelor de asigurare in unitati valutare, prin aceasta metoda mentinandu-se valoarea reala a contractului de asigurare.
Sumele asigurate, alese de client si convenite in unitati valutare, vor fi exprimate in lei, la cursul de schimb valutar valabil la data producerii evenimentului si vor fi platite de ASIROM in caz de: deces, invaliditate permanenta totala sau partiala, precum si la expirarea contractului de asigurare.
Ce avantaje au clientii care contracteaza o asigurare mixta de viata la ASIROM ?
Clientii care contracteaza asigurari mixte de viata beneficiaza de multiple avantaje oferite de ASIROM. Dintre acestea amintim:
– Sumele asigurate pot atinge orice nivel , cu acordul ASIROM, si pot fi majorate in timpul duratei contractelor de asigurare, cu modificarea corespunzatoare a primei de asigurare. Indiferent daca in timpul duratei contractelor, asiguratii au primit si alte drepturi banesti pentru invaliditati permanente sau amortizari, la expirare, aceste sume se majoreaza cu importante cote de excedent si vor fi platite beneficiarilor inscrisi in polita de asigurare. Este de remarcat ca pe primele 9 luni ale acestui an ASIROM a platit sume asigurate si excedente de peste 130 miliarde lei.
– Primele de asigurare sunt convenabile si accesibile oricarui buget, putand fi platite si in rate subanuale.
– Politele de asigurare sunt valabile pentru evenimentele asigurare survenite in tara sau strainatate.
Care este cea mai vanduta polita de asigurare de viata practicata de ASIROM ?
Asigurarea mixta de viata si suplimentara de accidente este cel mai solicitat tip de asigurare. Numai in anul 2000 si in primele 9 luni ale anului in curs s-au vandut peste 180.000 de polite. Credem ca acest tip de asigurare este solicitat datorita faptului ca ASIROM plateste de 6 ori suma asigurata in caz de deces sau in caz de invaliditate permanenta ca urmare a unui accident.
Rezultatele incurajatoare s-au obtinut si cu asigurarea facultativa de pensie suplimentara privata PROSPERA, produs lansat in anul 1999 si care reprezinta o alternativa la actualul sistem public de pensii. Desi a fost conceputa ca un tot unitar, asigurarea este deosebit de elastica, oferind asiguratilor nostri programe de pensii foarte atractive si adaptabile unor multiple necesitati. Se poate spune ca intr-o singura polita au fost adunate 5 produse de asigurare, iar numarul de combinatii posibil de realizat este dublu.
In acest sens, mentionam ca persoana care se asigura isi poate alege data la care sa inceapa plata pensiei private, iar aceasta sa se poata face in nenumarate variante (o suma fixa stabilita in prealabil de asigurat urmata de o pensie pe timp limitat sau o pensie viagera etc.)
Acest produs poate functiona si ca o asigurare de renta pentru copii sau persoane adulte pe care vrem sa le protejam in viitor sau ca o asigurare cu termen fix etc.
Capitalul stabilit la incheierea contractului de asigurare va fi permanent reevaluat, prin excedentele acordate, anual de ASIROM si optional, prin indexarea lui de catre asigurat.
Ce previziuni aveti in privinta rezultatelor ce se vor obtine de ASIROM din asigurari de viata ?
Ne-am propus un ritm mediu de crestere de 60% fata de anul trecut (ceea ce reprezinta o crestere in termeni reali de 30%) si, pana in prezent, l-am realizat. Ca urmare, estimam ca pina la sfarsitul anului vom obtine venituri totale din asigurari de viata de peste 750 miliarde lei.
Aveti in vedere introducerea unor noi produse ?
Chiar la sfarsitul acestei luni, ASIROM va lansa un nou produs de asigurare de viata „PATERN, destinat dupa cum sugereaza si numele, sa protejeze, in mai mare masura , interesele financiare ale familiei.