Serviciile medicale private, corelate cu asigurările medicale private, reprezintă singura soluţie de ieşire din catastrofa spre care se îndreaptă sistemul medical, afirmă preşedintele MediHelp Internaţional, Zahal Levy.
‘Guvernul trebuie să înţeleagă că serviciile medicale private, dreptul la alegerea facilităţilor în care aceste servicii pot fi acordate, corelate cu asigurările medicale private, reprezintă singura soluţie de ieşire din această catastrofă spre care se îndreaptă sistemul medical’, a spus Levy, în cadrul unei întâlniri private a comunităţii oamenilor de afaceri din Bucureşti.
Levy a adăugat că abonamentul tradiţional limitează pacientul care poate primi astfel serviciile medicale doar în cadrul unei anumite clinici, venind în contradicţie cu politica ‘liberei alegeri’, care ar trebui promovată de Guvern.
În opinia acestuia, asigurările private de sănătate vor înlocui, până în 2015, produsele de tip abonament medical ale diverselor clinici. MediHelp Internaţional reprezintă mai multe companii de asigurări medicale internaţionale de top şi este prezentă pe piaţa din România încă din 1999. Cei care aleg pachetele de sănătate oferite de MediHelp au libertatea de a merge la orice medic doresc, orice clinică sau spital, de stat sau private, din Europa.
SURSA: Agerpres