Anunțul a fost făcut chiar de către compania de asigurări Euroins.
”Vă informăm că prin Decizia nr.262 a Autorităţii de Supraveghere Financiară din data de 17 martie 2023, a fost retrasă autorizaţia de funcţionare a societăţii EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. Ca urmare a acestei decizii, asiguraţii societăţii au dreptul de a denunţa contractele de asigurare încheiate cu EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., precum şi dreptul de a recupera primele de asigurare plătite, în cadrul contractelor de asigurare, proporţional cu perioada cuprinsă între momentul denunţării şi cel al expirării duratei de valabilitate a contractelor.
De asemenea, orice persoană care invocă un drept de creanţă împotriva EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., după producerea unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data retragerii autorizaţiei de funcţionare şi cea a denunţării contractelor de asigurare, va putea solicita deschiderea dosarului de daună la Fondul de garantare a asiguraţilor (FGA), în acord cu prevederile art.12 din Legea nr.213/2015”, se arată în comunicat.
ASF a retras autorizația de funcționare a Euroins
Vineri, pe data de 17 martie, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis retragerea autorizației de funcționare a societății Euroins România.
Consiliul ASF a hotărât, totodată, promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii. Între februarie 2020 şi ianuarie 2023, ASF a amendat Euroins cu peste 16 milioane de lei în total, sancţiuni rezultate din 17 acţiuni de control.
UNSAR: Polițele de asigurări rămân valabile încă 90 de zile după deschiderea procedurii de faliment
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) precizează că polițele de asigurare încheiate de clienţi la Euroins România rămân valabile, conform prevederilor legale, încă 90 de zile după data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.
„Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a luat notă de decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România, promovarea de către autoritate a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea FGA – Fondul de Garantare a Asiguraţilor ca administrator interimar al societăţii”, se arată în comunicat.
Reprezentanții UNSAR au transmis, în acest sens, „informaţii utile pentru asiguraţi şi păgubiţi”.
Ce se întâmplă cu polițele RCA?
Aceștia spun că şoferii care aveau poliţe RCA la această societate vor putea circula în continuare pe drumurile publice, rămânând asiguraţi până la data respectivă. De asemenea, aceştia au posibilitatea de a denunţa în orice moment poliţa, pentru a încheia una nouă, la un alt asigurator autorizat.
„În al doilea rând: în ceea ce îi priveşte pe păgubiţii unui accident cauzat prin intermediul unui vehicul acoperit printr-o poliţă RCA emisă de societatea Euroins România, ei vor fi despăgubiţi în baza acesteia, în limitele şi termenele stabilite de legislaţia în vigoare privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv de până la 500.000 lei pentru fiecare creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare”, se mai arată în comunicat.
Totodată, reprezentanții UNSAR se arată încrezători că autorităţile statului vor găsi nu numai cauzele care au condus la aceste evoluţii, ci şi căile de a preîntâmpina astfel de situaţii pe viitor.
„Având în vedere falimentele care au marcat în ultimii ani anumite societăţi axate pe zona asigurărilor obligatorii RCA, ne exprimăm încrederea că autorităţile statului vor găsi nu numai cauzele care au condus la aceste evoluţii, ci şi căile de a preîntâmpina astfel de situaţii pe viitor, inclusiv o analiză detaliată şi imparţială a întregului context legislativ specific RCA”, precizează ei.
Potrivit UNSAR, problemele din zona RCA nu se regăsesc şi în cazul altor tipuri de asigurări.
„Este însă important de punctat că problemele din zona RCA nu se regăsesc şi în cazul altor tipuri de asigurări. Astfel, industria de asigurări înglobează mult mai multe segmente, precum asigurările de viaţă, sănătate, de bunuri şi proprietăţi, locuinţe şi nu numai, reprezentând un pilon important al economiei româneşti.
Per ansamblu, în ciuda acestor situaţii cu care s-a confruntat, industria de asigurări a rămas alături de clienţi de-a lungul timpului, plătind în fiecare zi calendaristică despăgubiri de circa 3,7 milioane euro şi gestionând aproape 16 milioane de poliţe”, se mai arată în comunicat.