Societăţile de asigurare au deschis un număr de 116.585 dosare de daună pentru poliţe de asigurare obligatorie auto RCA, în perioada iulie - decembrie 2015, iar pentru 51,16% din total dosare achitate plata a fost efectuată în termenul legal de 10 zile, potrivit unei analize a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) asupra modului de soluţionare a dosarelor de daună aferente poliţelor auto obligatorii RCA deschise de societăţile de asigurare în semestrul II al anului 2015.
Astfel, din numărul total de dosare de daună pentru poliţe RCA, 81,73% reprezintă dosare plătite de către asigurători, 1,65% sunt dosare deschise pentru vătămări corporale/decese, 3,69% reprezintă dosare de regres, 12% sunt dosare neplătite (aflate în instanţă/contestare sau sunt dosare incomplete), iar 0,93% sunt dosare respinse de la plată de către asigurători.
Conform analizei ASF, cel mai mare număr de dosare de daună neachitate, la data raportării, a fost constatat pentru societatea City Insurance S.A., respectiv 4.710, care reprezintă 26,15% din totalul dosarelor deschise de către societate, dosare raportate ca fiind incomplete. În clasament urmează Asirom VIG S.A., cu un procent de 11,70% dosare neplătite, Generali România S.A., cu un procent de 11,62% dosare neplătite, respectiv Omniasig VIG S.A., cu un procent de 10,37% dosare neplătite.
Analiza datelor raportate de societăţile de asigurare arată că cele mai multe dosare de daună au fost deschise la societatea Euroins S.A., respectiv 31.414 dosare, care reprezintă 26,95% din total piaţă, procentul de plată al dosarelor de daună la această societate fiind de 77,47%. Cel mai mare procent de dosare plătite a fost înregistrat la societatea Allianz-Ţiriac S.A., respectiv 88,89% din totalul de 8.728 dosare deschise la societate.
La nivelul pieţei RCA, din analiza datelor raportate de societăţile de asigurare, rezultă că durata medie de plată a dosarelor de daună este de 19,33 zile/dosar, iar pentru 51,16% din total dosare achitate plata a fost efectuată în termenul legal de 10 zile prevăzut în normă.
Conform analizei realizată de ASF, societăţile a căror durată medie de plată depăşeşte termenul de 10 zile sunt: City Insurance S.A. – 50,47 zile/dosar, Carpatica Asig S.A. – 24,38 zile/dosar şi Asirom VIG S.A. – 22,63 zile/dosar. Cea mai mică durată medie de plată a dosarelor de daună a fost înregistrată de societatea Omniasig VIG S.A., respectiv 6,03 zile/dosar, un procent de 88,90% din dosarele de daună RCA fiind achitate în termenul mai mic sau egal de 10 zile.
Cele mai mari procente de dosare întârziate la plată (plătite peste termenul legal de 10 zile) au fost înregistrate la City Insurance S.A. (80,63% din dosarele plătite), la Carpatica Asig S.A. (80,11% din dosarele plătite) şi la Asirom VIG S.A. (59,99% din dosarele plătite). Pentru restul societăţilor procentul dosarelor achitate cu întârziere este sub 43%.
Referitor la durata medie de soluţionare a dosarelor de daună, raportată la termenul maxim de soluţionare a daunelor de 3 luni de la data avizării prevăzut de normă rezultă că durata medie de soluţionare a dosarelor este de 62,64 zile/dosar, iar 77,97% dintre dosarele de daună RCA plătite au fost soluţionate într-un termen mai mic sau egal cu 3 luni, conform normelor legale.
ASF precizează că singura societate a cărei durată medie de soluţionare a dosarelor depăşeşte termenul legal de 3 luni (90 de zile) este City Insurance S.A. – 98,46 zile/dosar. Pentru celelalte societăţi durata medie de soluţionare se încadrează în termenul legal de 3 luni, înregistrând valori cuprinse între 44,97 şi 67,60 zile/dosar. ASF menţionează că a demarat deja un control inopinat la City Insurance S.A. cu privire la această situaţie.
Potrivit legislaţiei în vigoare, asigurătorii RCA au obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat printr-o poliţă de asigurare obligatorie auto RCA, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, asigurătorii RCA acordă despăgubiri în formă bănească pentru: vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; pagube materiale;pagube reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat; cheltuieli de judecată efectuate de către persoana păgubită.
Consiliul ASF a decis introducerea raportărilor trimestriale pe această temă, precum şi integrarea analizei în Raportul de piaţă trimestrial/semestrial, în condiţiile în care dezdăunarea (despăgubirea – n.r.)este obiectivul principal în apărarea drepturilor asiguraţilor.
SURSA: Agerpres