În Europa, Orientul Mijlociu și Africa (regiunea EMEA) este așteptată o creștere a daunalității aferentă asigurărilor creditului comercial până la sfârșitul lui 2014, ca urmare a problemelor de lichiditate cu care companiile se confruntă în încercarea lor de a profita de oportunitățile creșterii economice cu riscul supra-îndatorării.
Potrivit ultimului raport pe Credit Comercial în EMEA, realizat de compania de brokeraj în asigurări și consultanță de risc Marsh, mai multe țări s-au confruntat cu un nivel crescut al daunelor în primul trimestru al acestui an, după ce, în ultimele trei trimestre din 2013, înregistraseră o scădere a acestora. Nivelul maxim al daunelor urmează să fie atins în următoarele 12-18 luni.
“Condițiile economice și încrederea companiilor au cunoscut o îmbunătățire în regiunea EMEA. Cu toate acestea, în ciuda indicatorilor pozitivi, experiența ne arată că anumite companii vor trece peste limita optimă din punct de vedere financiar în încercarea de a se dezvolta odată cu încheierea perioadei de recesiune”, a afirmat Tim Smith, managing director Marsh International Trade Credit Practice.
“În același timp, asigurătorii oferă un grad mai mare de acoperire pentru o primă mai mică, pe fondul competiției permanente pentru clienți cu o daunalitate scăzută. Estimăm că nivelul daunelor va crește anul acesta în întreaga regiune, ceea ce poate duce la creșterea primelor pentru asigurările creditului comercial începând cu 2015”, a mai spus Smith.
Primele de asigurare sunt în continuare extrem de competitive în zonele în care asigurătorii se luptă pentru calitate, riscuri eficient administrate, mai mult de 50% dintre clienții Marsh înregistrând reduceri în primul trimestru al acestui an.
Asigurătorii sunt mai precauți în ceea ce privește gradul de acoperire în Europa de Est, din cauza instabilității politice și a probabilității producerii insolvenței.
În România, piața de credit comercial este una competitivă din punct de vedere al cotelor de primă, asigurătorii fiind foarte flexibili față de acele industrii pentru care au apetit. În continuare, sectoarele automobilelor, pharma, electronicelor, IT, precum și cel al materialelor de construcții sunt considerate sectoare cu risc crescut, asigurătorii fiind mai precauți față de acestea.
“Chiar dacă numărul insolvențelor este într-o ușoară scădere în T1 2014 față de aceeași perioadă a anului trecut, daunalitatea rămâne la un nivel crescut, numărul companiilor cu cifra de afaceri mai mare de 5 milioane de euro intrate în insolvență fiind aproape dublu față de T1 2010”, a afirmat Antoaneta Nedelciu, Manager FINPRO & Credit Department, Marsh România.
“Piața asigurărilor creditului comercial continuă să se dezvolte în România, companiile fiind tot mai atente la riscurile la care se expun. Ne așteptăm ca 2014 să aducă o creștere procentuală de două cifre a acestei piețe”, a adăugat Nedelcu.
O altă concluzie a raportului arată că în Europa de Vest există încă sectoare unde acoperirea este mai restrictivă, precum cele ale hârtiei/pastei de lemn, construcției și electronicelor, în ciuda creșterii gradului de acoperire în mai toate celelalte sectoare ale economiei. În Turcia, capacitatea crescută și competiția locală duc la condiții mai competitive pentru reînnoirea polițelor existente. În Africa de Sud, asigurătorii devin mai precauți din cauza creșterii riscului de insolvență.
Marsh are o echipă de peste 24.000 de profesionişti care activează în peste 100 de ţări. Compania este parte a Marsh & McLennan Companies, un grup ce livrează servicii profesionale prin 51.000 de angajaţi la nivel mondial şi cu venituri de peste 10 miliarde dolari. Din grup mai fac parte Guy Carpenter, specialist în risc şi reasigurări; Mercer, furnizor de servicii şi consultanţă HR; Oliver Wyman, consultanţi de management. Grupul este listat (simbolul: MMC) pe bursele din New York, Chicago şi Londra.