În timp ce marile firme de asigurări îşi vând din clădiri preferând varianta chiriilor, societăţile din a doua parte a clasamentului pieţei îşi încearcă norocul cu plasamente imobiliare.

61-5762-19_ardaf_c.jpg61-5763-19_omniasig_rpp.jpg Ardaf a hotarât recent să vândă active în valoare de aproximativ şase milioane de euro, reprezentând imobile neutilizate, situate în Bucureşti şi Constanţa. De altfel, compania intenţionează să îşi mute sediul central la Bucureşti. În acelaşi timp, majoritatea unităţilor BCR Asigurări, locul trei pe piaţă, îşi desfăşoară activitatea în spaţii închiriate, iar Asirom, următorul clasat, este în situaţia de a închiria către terţi, datorită spaţiului în exces. Pe de altă parte, din ce în ce mai multe societăţi de asigurare, de mărime medie sau mică, aleg să îşi investească banii în construirea de sedii proprii, din valorificarea cărora ar putea câştiga, eventual, în viitor. Grawe este una dintre ele şi vizează domeniul imobiliar pentru următorii ani, mizând pe un randament dublu faţă de media europeană. Compania are în plan investiţii imobiliare de minimum cinci milioane de euro în viitorii doi ani.

„În următorii ani, odată cu dezvoltarea asigurărilor, se va intensifica şi tendinţa firmelor mici din domeniu, de a se muta în spaţii de birouri noi, fie achiziţionate, fie închiriate“, spune Radu Zilişteanu, purtător de cuvânt al ARAI şi director general al Intermedias. Zilişteanu atrage însă atenţia că randamentele combinate bune pe piaţa imobiliară nu vor dura mai mult de cinci ani. Investiţiile în segmentul rezidenţial al apartamentelor vechi ar putea ajunge să nu mai dea randamente în maximum doi ani şi jumătate. „Pe segmentul locuinţelor noi, vom mai putea vorbi de randamente combinate (atât din preţ, cât şi din chirii) de 15%-18% pe an. Pe segmentul spaţiilor de birouri, companiile care ajung la un nivel satisfăcător de stabilitate şi consolidare vor continua să creeze cerere puternică încă câţiva ani“, explică Zilişteanu.

Anul trecut, Grawe, care achiziţionase o clădire de birouri în fază de construcţie, şi-a mutat sediul principal în acel imobil, după investiţii de peste 7,5 milioane de euro. Exemplele pot continua. Recent, Asiban şi-a mutat sediul într-o nouă clădire de 3.800 mp, cu şapte etaje, în urma unor investiţii de peste trei milioane de euro. Pentru a face loc afacerilor mai mari cu asigurări de viaţă şi pensii private, Omniasig şi-a construit birouri noi lângă Podul Băneasa.

La case mai mari, reţetă diferită de afaceri

Dacă asigurătorii mici sunt tot mai atraşi de investiţiile imobiliare directe, companiile mari din domeniu, cum este Allianz-Ţiriac, liderul pieţei locale de profil, preferă să le lase în seama diviziilor specializate ale grupului. Alte societăţi încearcă să se ţină chiar departe de afacere. Ultimele tranzacţii imobiliare semnificative în care a fost implicată BCR Asigurări (numărul trei de pe piaţă) s-au petrecut în 2005, an în care au fost achiziţionate două cladiri. De altfel, în una dintre ele îşi desfăşoară în prezent activitatea administraţia centrală a societăţii, clădirea având o valoare de inventar de aproape 7,2 milioane de euro. „Strategia investiţională a companiei nu este canalizată în direcţia achiziţionării de imobile. Unul din motivele pentru care am optat pentru această variantă este procedura mult mai rapidă în cazul unei închirieri decât în cazul unei achiziţii“, spun reprezentanţii BCR Asigurări. Compania a preferat astfel să utilizeze resursele financiare pentru dezvoltarea reţelei de vânzări, înfiinţând numai în acest an şapte unităţi teritoriale şi primul centru de daune, în Capitală.
Una dintre companiile de asigurări cu cele mai importante active imobiliare este Asirom. Valoarea clădirilor şi terenurilor deţinute de companie la jumătatea anului se ridica la aproape 47 de milioane de euro. Numai sediul Asirom, din bulevardul Carol, este estimat la aproape cinci milioane de euro. În acest context, compania nu are în vedere, pe termen scurt şi mediu, plasamente imobiliare noi, valorificându-le pe cele existente. „Asirom deţine deja un portofoliu suficient de mare de proprietăţi. În plus, credem că piaţa imobiliară este supraîncălzită în acest moment“, spune Cătălin Stroe, director de vânzări şi marketing Asirom. „Datorită faptului că deţinem spaţiu în exces, închiriem noi către terţi, rareori invers“, adaugă Cătălin Stroe.
Marii asigurători din România, precum Vienna Group, Allianz-Ţiriac, Astra Uniqa (care deţine clădirea Floreasca Tower), au deja active imobiliare impresionante. Micii asigurători încep abia acum să simtă gustul investiţiilor în „real estate“

Top imobiliar

Valoarea clădirilor şi terenurilor deţinute de cele mai importante companii de asigurări de pe piaţă, la finalul primului trimestru al anului, se ridica la aproape 140 de milioane de euro. Asirom are cele mai mari active imobiliare de pe piaţă.

Societate       Active imobiliare (mil. euro)

ASIROM                    44
OMNIASIG               23,5
ARDAF                      18
ASIBAN                     17
BCR Asigurări          11
OMNIASIG Life         8,5
INTERAMERICAN       5
UNITA                       4,3
Allianz-Ţiriac             4
GENERALI                 3,6