Firmele de asigurări încep să se gândească tot mai serios la dezvoltarea businessului prin intermediul francizei. Asitrans Euroins sparge gheaţa şi îşi propune să se extindă în acest an cu 50 de unităţi. Parteneriatul de tip franciză dezvoltat de ING Bank pe baza unui contract de prestări servicii a avut ca efect deschiderea unui număr de 158 de unităţi noi în circa doi ani de zile. „Pentru a demara această afacere, investiţia iniţială necesară se ridică l
Firmele de asigurări încep să se gândească tot mai serios la dezvoltarea businessului prin intermediul francizei. Asitrans Euroins sparge gheaţa şi îşi propune să se extindă în acest an cu 50 de unităţi.
Parteneriatul de tip franciză dezvoltat de ING Bank pe baza unui contract de prestări servicii a avut ca efect deschiderea unui număr de 158 de unităţi noi în circa doi ani de zile. „Pentru a demara această afacere, investiţia iniţială necesară se ridică la aproximativ 22.500 lei ceea ce reprezintă preţul intrării în acest parteneriat“, spun reprezentanţii băncii.
Dacă în cazul ING spaţiul în care îşi va desfăşura activitatea viitoarea unitate este oferit de bancă, în cel al Volksbank şi al Asitrans Euroins, problema spaţiului trebuie rezolvată de francizat.
Volksbank percepe o taxă variabilă de redevenţă, anual, cu excepţia primului an de la intrarea în franciză. Profitând de ritmul alert de dezvoltare, această bancă (cu 100 de unităţi deschise în franciză) oferă partenerilor săi posibilitatea de a vinde şi produse ale Generali Asigurări şi VB Leasing.
Asitrans Euroins este prima societate de asigurări care a decis să se extindă prin franciză. Lansat în ianuarie, proiectul are ca scop deschiderea a 50 de noi unităţi teritoriale. Fiind anul de debut, compania a hotărât să nu perceapă taxă de franciză. „Francizatul trebuie, însă, să dispună de un buget pentru a acoperi cheltuielile de demarare a businessului, care sunt de circa 4.000-5.000 de euro. Acestea se referă la amenajare spaţiu, chirii, infrastructură informatică, salarii, tot ce ţine de cheltuielile administrative“, declară Bogdan Stan, directorul general al Asitrans Euroins.
Pe lângă furnizarea unui model de afaceri, francizorul asigură trainingul angajaţilor. De asemenea, pentru afacerile dezvoltate se va oferi consultanţă fără nici un fel de obligaţie financiară. Veniturile celor care se hotărăsc să aleagă acest model de business vor fi de circa 30-40% din primele încasate, în condiţiile în care un intermediar în asigurări (care vinde poliţe RCA la colţul străzii) are un comision de numai 15%.
Reprezentanţii companiei sunt convinşi că acest sistem va atrage în special directori de agenţii sau inspectori de asigurări de la companiile concurente. Timpul în care o astfel de afacere devine profitabilă depinde foarte mult de calităţile manageriale ale întreprinzătorului.
Istoria francizelor bancare dovedeşte că profitul unei astfel de afaceri apare după jumătate de an sau chiar mai devreme.
Francize financiare
Asitrans Euroins oferă francize în asigurări cu taxă zero în primul an. Bugetul de startup al francizatului este estimat la 4.000-5.000 de euro.
ING Bank a dezvoltat un sistem de parteneriate de tip franciză prin care au fost deschise 158 de unităţi ING Office. Investiţia iniţială se ridică la 22.500 de lei.
Volksbank are, în prezent, 100 de unităţi în sistem franciză. Reprezentanţii băncii spun că acest sistem de extindere a reţelei permite o dezvoltare de două ori mai rapidă a băncii şi contribuie la reducerea costurilor de investiţii. Contribuţia francizelor în totalul creditelor de retail acordate de bancă este de aproximativ 25%.