Toţi românii din zonele defavorizate vor putea beneficia de asistenţă medicală mobilă datorită proiectului iniţiat de deputatul USR Tudor Pop, adoptat marţi, cu unanimitate de voturi, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a anunţat USR. Legea merge la promulgare.
Pas înainte pentru sănătatea publică din mediul rural
„Votul dat astăzi pe proiectul iniţiat de mine, în colaborare cu dr. Vlad Teodor Berbecar, co-fondator Caravana cu Medici, reprezintă un mare pas înainte pentru sănătatea publică din mediul rural, în special pentru zonele defavorizate. Acest proiect de lege este, în primul rând, o victorie a celor săraci, a celor care, dintr-o mie de motive, nu au acces la servicii medicale generale sau de specialitate. Şi nu sunt deloc puţini aceşti oameni în România.
Prin proiectul votat astăzi aducem asistenţa medicală şi pe medici mai aproape de ei. În ultimii ani, am participat la multe caravane medicale în toată ţara şi vă spun sincer că este foarte greu de descris în cuvinte ce am văzut acolo. Nimeni nu merită aşa ceva. Nu în ultimul rând, votul dat astăzi este o recunoaştere binevenită a unor oameni extraordinari care, de ani de zile, bat ţara în lung şi în lat şi oferă voluntar asistenţă medicală gratuită celor aflaţi la nevoie. Este vorba de Asociaţia Caravana cu Medici care, în ultimii 8 ani, a organizat 116 caravane în mediul rural, consultând peste 11.000 de oameni.
Din perspectiva clasei politice, proiectul votat astăzi reprezintă o palidă consolare pentru toţi anii pierduţi, pentru eşecul de a scoate ruralul din izolare, pentru eşecul de a face reformă în sănătate, pentru eşecul de a construi noi spitale”, a declarat deputatul USR Tudor Pop, conform comunicatului de presă al partidului.
Legea va îmbunătăți accesul românilor la servicii medicale
Proiectul adoptat marţi de Parlament reprezintă pasul următor după ce a intrat în vigoare Legea Caravanelor medicale (nr. 65/2020), adoptată de Parlament tot la iniţiativa deputatului USR Tudor Pop.
Dacă Legea Caravanelor medicale recunoştea serviciile medicale acordate în regim mobil de către medicii specialişti, în clădiri autorizate sanitar sau în corturi medicale special amenajate, proiectul de astăzi înglobează aceste modalităţi de acordare a serviciilor medicale sub umbrela asistenţei medicale mobile şi conturează un nou Titlu în Legea Sănătăţii (nr. 95/2006).
Odată promulgată, legea va îmbunătăţi accesul pacienţilor din zonele lipsite de infrastructură medicală la serviciile de sănătate. În funcţie de nevoile identificate în comunităţi, se poate ajunge chiar la crearea unor adevărate ambulatorii mobile, ce pot acoperi o paletă mai largă de servicii medicale de specialitate.
Totodată, medicii specialişti îşi vor putea exercita profesia în afara unităţii medicale la care sunt angajaţi, fiindu-le recunoscut şi remunerat serviciul medical prestat în cadrul asistenţei medicale mobile. Mai mult, de aceeaşi recunoaştere vor beneficia şi medicii rezidenţi aflaţi sub îndrumarea specialiştilor, iar studenţii la medicină îşi vor putea efectua stagiile de practică obligatorii în cadrul caravanelor mobile.
Ce alte beneficii mai aduce proiectul de lege?
Noul concept de asistenţă medicală oferă servicii pentru prevenţie şi profilaxie, screening al celor mai prevalente afecţiuni medicale, dar şi un control medical periodic general sau de specialitate populaţiei aflate în zonele cu acces deficitar la serviciile de sănătate.
Conform sursei citate, pe lângă înlesnirea accesului la servicii medicale generale şi de specialitate proiectul vine şi cu alte beneficii importante:
– decontarea serviciilor medicale oferite de către medicii specialişti, medicii rezidenţi şi personalul medico-social implicat;
– recunoaşterea activităţii prestate de către aceştia ca normă de lucru în cadrul instituţiei în care profesează;
– includerea educaţiei pentru sănătate realizate atât de către personalul medical cât şi de organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii;
– acordarea cu prioritate a asistenţei medicale gravidelor şi mamelor adolescente din zonele defavorizate, dar şi consultarea pacienţilor neasiguraţi;
– implicarea autorităţilor centrale în susţinerea şi facilitarea organizării activităţilor de asistenţă medicală mobilă.