Asociaţia cabliştilor încearcă să blocheze la CE proiectul de OUG pentru modificarea Legii Audiovizualului

Asociaţia de Comunicaţii prin Cablu s-a adresat Comisiei Europene în încercarea de a bloca proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea Legii Audiovizualului, care, potrivit preşedintelui ACC, Radu Petric, afectează industria audiovizualului.

Petric a declarat, marţi, în cadrul Forumului digital internaţional, că au fost semnalate Comisiei Europene problemele care afectează operatorii de cablu, solicitând o reacţie rapidă, pentru ca acest proiect să nu ajungă să fie publicat în Monitorul Oficial.

‘Am trimis proiectul la CE. Ultimul proiect nu mai seamănă deloc cu cel care a fost adoptat de Guvern. Nu ştim când primim răspuns de la CE. Nu există nicio procedură, asta este marea problemă. Noi am cerut să se reacţioneze cât mai repede ca să-l blocăm, să nu se mai publice în Monitorul Oficial pentru că, dacă apucă să se publice, intră în executare şi apoi CE poate face orice, că este lege şi trebuie cineva să o modifice. Noi am semnalat problemele care ne afectează pe noi, ca industrie’, a spus şeful cabliştilor.

Acesta a explicat că proiectul trimis spre avizare Ministerului Justiţiei, CNA şi ANCOM nu este acelaşi cu cel aprobat de Guvern, pentru că forma iniţială presupunea ”şi un fel de selecţie a membrilor CNA”. Proiectul actual nu mai are niciun fel de menţiune cu privire la membrii CNA şi la ce competenţe ar trebui să aibă ei înainte de a fi aleşi ca membri ai Consiliului.

‘Ordonanţa de urgenţă a fost adoptată de Guvern şi acum este trimisă spre avizare MJ, CNA şi ANCOM. Mai mult, acest proiect trimis spre consultare nu este proiectul care a fost adoptat prin HG, pentru că au fost eliminate orice fel de menţionări cu privire la componenţa sau selecţia membrilor CNA, lucru care era unul din motivele de dispută. Faptul că a întârziat (Guvernul – n.r.) să îl pună în Monitorul Oficial ne arată că încep să aibă oarecari dubii pentru că forma pe care au aprobat-o presupunea şi un fel de selecţie a membrilor CNA. Or, acum proiectul care este trimis spre avizare nu mai are niciun fel de menţiune la membrii CNA şi la ce competenţe ar trebui să aibă ei înainte de a fi aleşi ca membri ai Consiliului. Asta ne spune că deja şi-au dat seama că acolo ar fi o problemă şi au curăţat-o. În schimb, în ceea ce ne priveşte pe noi, a rămas acolo integral. După ce ordonanţa se publică, nu vom mai putea face nimic, pentru că devine lege. Asta este legea’, a arătat Radu Petric.

Potrivit acestuia, ordonanţa se va aplica imediat după publicare, în 15 zile CNA trebuind să-şi modifice normativele astfel încât să fie în conformitate cu aceasta. De asemenea, în termen de 90 de zile, ANCOM trebuie să elaboreze normativele tehnice pe care firmele de cablu trebuie să le respecte, în caz contrar urmând să fie sancţionate cu 1-3% din cifra de afaceri.

Pe de altă parte, Petric a arătat că o primă mare problemă adusă de acest proiect este discriminarea între tehnologiile pentru redistribuţie în audiovizual, respectiv distincţia între retransmisia prin cablu şi retransmisia prin satelit.

‘Cea prin cablu are obligaţia de a retransmite programe care, adunate, pot ajunge până la 40% din oferta de programe a unui redistribuitor de programe audiovizuale, iar satelitul, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, nu au această obligaţie. În orice loc din lume se reglementează serviciul şi nu modalitatea prin care se livrează acest serviciu. Un abonat plăteşte un abonament să vadă un număr de canale şi îşi alege furnizorul în funcţie de oferta lui, nu în funcţie de modul în care aceste canale ajung la el. Nu face niciun fel de diferenţe pentru că sunt avantaje şi dezavantaje pentru fiecare tehnologie. Calitatea, conţinutul ofertei de programe sunt cele care te fac să decizi şi nu modalitatea tehnică’, a arătat şeful ACC.

O altă problemă o reprezintă faptul că programele vor trebui ordonate în grila de programe în ordinea audienţelor.

‘Această reglementare dovedeşte o crasă incultură tehnică, pentru că, luând cele două modalităţi de retransmisie – analogică şi digitală – în analogic să pui canalele în funcţie de audienţă înseamnă să pui în locurile cele mai proaste canalele cele mai audiate. Adică în primele frecvenţe cele mai joase din grilă. Există şi acum televizoare moştenite de la părinţi sau cumpărate în perioada când erau mari promoţii care nu văd toate frecvenţele. În măsura în care vom pune în ordinea frecvenţelor toate canalele, vor exista canale care vor ajunge în acele zone întunecate. În practica noastră de operator noi am organizat astfel oferta noastră de programe astfel încât programele cele mai urmărite să fie în zonele cele mai vizibile şi la calitatea cea mai bună, pentru că nu toate frecvenţele sunt născute egale. Asta este o altă problemă care denotă incompetenţa în materie de tehnică a celui care a scris textul’, a explicat Petric.

El a făcut referire şi la condiţiile tehnice, despre care spune că sunt imposibil realizat.

‘Toate aceste complicaţii tehnice care nu pot fi definite practic vor avea mari repercursiuni asupra noastră. Însă apoteoza este regimul de sancţiuni. Dacă pentru radiodifuzori s-a stabilit ca atunci când contestă o decizie a CNA să nu plătească amendă şi respectiv acea sancţiune nu-şi face efectele până la o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, deci practic pot amâna până la calendele greceşti, la operatorii de cablu situaţia este dramatică. Nu mai există niciun fel de somaţie şi escaladare în funcţie de gravitatea unor eventuale abateri, ci ai cinci zile să remediezi orice defecţiune tehnică, iar în caz contrar CNA poate aplica sancţiuni de până la 3% din cifra de afaceri. Mai mult, această sancţiune este executorie şi eventual vei primi banii înapoi dacă se constată că ai avut dreptate după ce se încheie acel proces care poate dura de la 1 la 3 ani. Doar pentru abateri minore, dar cu excepţia punctului la care se vorbeşte despre ordonarea în grilă în ordinea frecvenţelor, atunci ai putea primi o somaţie şi în 15 zile trebuie să remediezi. Deci, ordonarea în grilă este atât de gravă, încât trebuie sancţionată în 5 zile cu 1 până la 3% din cifra de afaceri’, a conchis Radu Petric.

Premierul Victor Ponta arăta, în 28 noiembrie, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind modificarea Legii CNA nu s-a publicat în Monitorul Oficial, pentru că aceasta nu este în formă finală.

Guvernul a adoptat în şedinţa de săptămâna trecutpă o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului 504/2002. Premierul Victor Ponta a susţinut că ordonanţa de urgenţă nu afectează buna funcţionare a CNA, menţionând că au existat discuţii publice pe marginea acestui act normativ mai multe săptămâni.