Toate măsurile adoptate de guvernele ce s-au succedat de la 1 ianuarie 2017 au pus la grea încercare companiile, afectând semnificativ încrederea și performanță mediului socio-economic.
Față de pozițiile publice exprimate de reprezentanții sindicatelor, de analiștii economici și de oamenii politici în legătură cu posibila înghețare a salariilor din sectorul bugetar în anul 2019, Asociația Oamenilor de Afaceri din România, denumită în continuare AOAR, își păstrează neschimbată poziția cu privire la efectele negative înregistrate în economie în urma adoptării unor măsuri administrative discreționare, de natură populistă (creștere/înghețare salarii).
AOAR apreciază că, dincolo de concurența neloială făcută mediului privat, creșterea salariilor în administrația publică, sănătate și educație, fără aplicarea unor criterii de performantă, nu a dus la o îmbunătătire a acestor servicii pentru firme și cetățeni.
AOAR a atras atenția că măsurile de creștere a salariilor înainte de revizuirea temeinică a legislației relevante, în multe cazuri contradictorie (modificări frecvențe ale unor prevederi sau solicitarea aplicării unor prevederi în termene scurte, nerealiste), nu-și vor atinge scopul de interes public. În mod deosebit, AOAR dezaprobă lipsa de vointă politică în ceea ce privește informatizarea serviciilor publice, contrar declarațiilor și angajamentelor exprese, repetate de către toți decidenții politici.
Consecința lipsei informatizării administrației publice și a celei locale este accentuarea presiunilor vizând creșterea numărului de angajați (peste 15.000 de noi angajați în sistemul public în anul 2017), motivată de gradul mare de încărcare. AOAR atrage atenția asupra încetinirii creșterii economice în anul 2018, de cca. 4,4% în prezent, fată de nivelul de 5,3% menținut ca premisă chiar la aprobarea primei rectificări bugetare din acest an.
În astfel de condiții, anunțarea devansării creșterii salariului minim pe economie începând cu 1 noiembrie 2018, fată de 1 ianuarie 2019, reprezintă o măsură populistă, arbitrară, afectând negativ sectorul privat, cu deosebire industria prelucrătoare. AOAR constată, cu regret, că prevederile din programul de guvernare privind îmbunătătirea relației Guvern-mediul de afaceri răman simple declarații politice, de natură electorală.
Pericolul ignorării de către decidenții politici a cererilor fundamentate venite dinspre mediul de afaceri constă în reducerea semnificativă a investițiilor, amplificarea tensiunilor pe piața muncii și o mai accentuată încetinire a creșterii economice.