Asociația „Speranță pentru România” a strâns peste trei milioane de euro într-un singur an, atât de la persoane fizice, cât și de la companii. Banii au fost folosiți pentru a sprijini mii de oameni cu probleme.
Asociația „Speranță pentru România” a reușit să strângă în anul 2021 peste 3 milioane de euro din donații de la oameni, dar și de la societăți comerciale. Asociația a reușit astfel să ajute anul trecut peste 600 de oameni aflați în situații dificile, cazuri medicale sau sociale. Suma strânsă anul trecut reprezintă o creștere cu 15% față de donațiile primite cu un an înainte, de aproximativ 2,6 milioane de euro.
„Cele mai multe donații vin de la oamenii simpli, dar avem și excepții. Avem un om de afaceri din România care donează câte 1.000 de Euro pentru fiecare caz de cancer, iar cei de la Profi sunt sponsorii noștri oficiali. Sume importante am primit de-a lungul timpului și de la persoane fizice. Spre exemplu, de sărbători am primit donații care au însumat 47.000 de euro de la o doamnă. Ea donat pentru diferite cazuri prezentate pe site-ul nostru”, explică Samuel Negoiescu, fondatorul și președintele Asociației „Speranță pentru România”.
Pandemia i-a făcut mai sensibili pe români
Reprezentantul Asociației spune că pandemia i-a făcut mai sensibili pe români la nevoile semenilor. În cei 12 ani de activitate, Asociația Speranță pentru România a strâns donații de 7,1 milioane de euro, din care 5,6 milioane doar în cei doi ani de pandemie, 2020 și 2021. Spre exemplu, în anul 2019, Asociația a strâns 900.000 de euro pentru cazurile pe care le-a susținut, aproape de trei ori mai puțin decât în 2020.
În proiectul lansat de Samuel Negoiescu sunt implicați peste 400 de voluntari, iar de-a lungul timpului a înregistrat peste 300.000 de donatori și sponsori. Asociația a ajutat peste 8.000 de persoane până în acest moment, între care se numără foarte mulți copii cu boli grave.
„Fac și acum un apel: Cei care doresc pot dona foarte rapid prin SMS. Avem alocate două numere de SMS: 8829 pentru copiii bolnavi și 8837 pentru adulții bolnavi. Lună de lună, ajutăm câte un caz umanitar de adult sau copil folosind donațiile prin SMS. Lucrăm în acest moment la alte noi modalități de donație. Primul nou proiect se numește „Donează ziua de naștere” – în două clickuri vei putea să îți creezi propria campanie de strângere de fonduri pentru ziua ta, ajutând un copilaș bolnav de cancer. A doua modalitate, „Fii un fundraiser”, face ca fiecare doritor să aibă propria sa campanie de strângere de fonduri pentru orice caz va dori de pe platforma noastră de fundraising. A treiea metodă, „Oportunități de voluntariat”, se adresează celor care vor să devină voluntari ai asociației”, explică Samuel Negoiescu.
Donații de peste 3 milioane de euro numai în 2021
Asociația a susținut financiar peste 8.000 de cazuri sociale și medicale în cei 12 ani de existență, cu peste 600 de beneficiari doar anul trecut. Asociația „Speranță pentru România” a strâns donații de 7,1 milioane de euro în 12 ani de existență. Peste 8.000 de oameni au fost ajutați până acum.
Ce este Asociația „Speranță pentru România”
Asociația a fost fondată în anul 2009 de către Samuel Negoiescu, un absolvent de teologie care se dedică diferitelor cauze sociale încă din anul 2006. Asociația este axată pe oferirea de ajutor umanitar persoanelor aflate în nevoie și celor mai defavorizate categorii sociale. Acțiunile de ajutor umanitar se îndreaptă în mod special către copiii bolnavi de cancer și leucemie, oamenii străzii, familii sărace cu mulți copii, mame văduve, copii orfani, bătrâni singuri și neputincioși.
Asociația „Speranță pentru România” este o punte de legătură între cei care pot ajuta și cei care sunt în nevoie. Cazurile care sunt promovate și susținute de asociație sunt alese în urma unei anchete sociale făcută de reprezentanții Asociației, iar sistemul de donație este total transparent. Fiecare om aflat în nevoie are povestea prezentată pe site-ul Asociației, iar donatorii își aleg pe cine doresc să ajute. Prin acest sistem Asociația „Speranță pentru România” a reușit să strângă în cei 12 ani de activitate peste 7 milioane de euro și să ajute peste 8.000 de beneficiari.