Potrivit Legii 196/2018, asociațiile de proprietari sunt obligate, până în luna septembrie a anului viitor, să adopte un document prin care se stabilesc regulile de comportament din bloc, cunoscut sub numele de regulament de bloc. De aceea, MDRAP a publicat în dezbatere publică un model de regulament de bloc.
Acest regulament se regăsește într-una dintre anexele Proiectului de ordin MDRAP privind aprobarea conținutului-cadru al statutului și al regulamentului de condominiu și stabilește regulile pe care trebuie să le respecte locatarii blocului sau condițiile în care pot fi folosite spațiile comune ale imobilului, dar și normele de comportament și bună vecinătate dintre proprietari.
Regulamentul de bloc va trebui respectat de către toți locatarii din bloc, fie că aceștia sunt și proprietarii apartamentelor sau chiriași ori persoane ce locuiesc o perioadă limitată în acel bloc. În cazul nerespectării regulamentului de bloc, cei afectați pot sesiza președintele sau comitetul executiv al asociației despre nerespectarea regulilor de conviețuire în imobil.