Grupurile de producători, cooperativele agricole şi IMM-urile pot primi fonduri europene nerambursabile până în limita maximă de 1,5 milioane de euro pentru proiectele depuse în cadrul submăsurii 4.2a "Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol" din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.
Potrivit datelor publicate pe site-ul AFIR, investiţiile sprijinite în cadrul acestei sub-măsuri sunt cele corporale şi necorporale în cadrul întreprinderilor de prelucrare şi comercializare a fructelor şi a produselor din fructe.
Sprijinul nerambursabil se va acorda întreprinderilor micro şi mici în proporţie de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăşi 600.000 euro pentru proiectele care nu presupun investiţii care acoperă tot lanţul alimentar sau de 900.000 euro pentru investiţiile care acoperă tot lanţul alimentar (colectare, sortare, depozitare, ambalare, procesare).
În cazul întreprinderilor mijlocii, intensitatea sprijinului este tot de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăşi 800.000 euro pentru proiectele care nu presupun investiţii care acoperă tot lanţul alimentar şi 1,1 milioane de euro pentru investiţiile care acoperă tot lanţul alimentar (colectare, sortare, depozitare, ambalare, procesare), iar pentru întreprinderile mari 1 milion de euro pentru proiectele care nu presupun investiţii care acoperă tot lanţul alimentar şi 1,5 milioane euro pentru proiectele care acoperă tot lanţul alimentar.
Beneficiarii care pot solicita sprijin nerambursabil prin această submăsură sunt întreprinderile micro, mici, mijlocii şi mari, definite conform legislaţiei naţionale în vigoare, grupurile de producători şi cooperativele (societăţi cooperative agricole şi de aprovizionare şi cooperative agricole), cu condiţia ca investiţiile realizate să deservească interesele propriilor membri.
Obiectivele submăsurii 4.2a prevăd înfiinţarea, extinderea şi/ sau modernizarea unităţilor ce procesează materie primă provenită din sectorul pomicol, înfiinţarea, extinderea şi/ sau modernizarea de reţelele locale de colectare, recepţie, depozitare, condiţionare, sortare şi ambalare; producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile în unitatea proprie; eficientă energetică; acţiuni de marketing.
În data de 15 iunie, ministrul Agriculturii anunţa că beneficiarii fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală au posibilitatea să depună proiecte pe noi măsuri din PNDR 2014 – 2020, începând cu luna iulie, toate ghidurile de finanţare cu noile măsuri aflându-se pe site-ul Ministerului Agriculturii.
Potrivit sursei citate, una dintre măsurile care se va deschide în iulie este cea dedicată investiţiilor din exploataţii pomicole, care are alocată o sumă de 75 de milioane de euro pentru 2015.
"De la 1 iulie se va deschide măsura dedicată investiţiilor în exploataţiile pomicole cu o valoare de 75 de milioane de euro. Ministerul Agriculturii şi-a propus să reabiliteze prin această măsură o suprafaţă de 35.000 de hectare de livezi dintr- un total 170.000 de hectare la nivel naţional, din care jumătate sunt în declin. Prima alocare de 75 de milioane de euro va fi disponibilă de la 1 iulie. Dacă aceste sume vor fi consumate ele vor fi extinse până la total sumei de 350 de milioane de euro cât există în total pe pomicultură", a spus Daniel Constantin.
De asemenea, în iulie se mai deschide măsura privind sprijinul pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole cu o valoare de 143 de milioane de euro şi cu o alocare diferenţiată în cadrul sumei totale pentru zona montană.
Lansarea unor noi măsuri din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 va avea loc în data de 8 iulie 2015.
Comisia Europeană a transmis României decizia oficială de aprobare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 în data de 26 mai 2015. Fondurile totale alocate se ridică la 9,363 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite ţării, iar 1,347 miliarde de euro reprezintă contribuţia naţională.
Noul Program destinat dezvoltării agriculturii cuprinde 15 măsuri de finanţare, iar creşterea productivităţii agroalimentare şi integrarea producţiei naţionale în lanţuri alimentare reprezintă cele două obiective majore urmărite în noul PNDR. Primele măsuri din noul program au fost lansate pe 25 martie, dar pe răspunderea statului membru.