Asocierea formată din SC Sutech SRL Mediaş, SC Condmag SA şi SC Inspet SA vor realiza şi pune în funcţiune staţia de comprimare gaze naturale din Roman pentru SNGN Romgaz - Sucursala Mediaş, valoarea contractului fiind de 58,4 milioane de lei, potrivit unui anunţ al Condmag Braşov publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Durata de execuţie a lucrării este de 15 luni de la data transmiterii ordinului de începere a lucrărilor şi predarea amplasamentului.
Conform acordului de asociere cotele de participare la execuţia lucrării se vor stabili după semnarea contractului cu autoritatea contractantă.
‘La data de 9 august 2013 a fost înregistrat la Condmag SA Braşov contractul de lucrări încheiat între SNGN Romgaz SA – Sucursala Mediaş având calitatea de achizitor şi asocierea formată din SC Sutech SRL Mediaş – lider de asociere, SC Condmag SA Braşov – asociat şi SC Inspet SA Ploieşti – asociat, având ca obiect execuţia, finalizarea şi punerea în funcţiune a lucrării ‘Staţiei de comprimare gaze naturale Roman’, în valoare de 58.406.565 lei, plus TVA’, se arată în comunicatul transmis BVB.
Condmag activează în domeniul construcţii de conducte de petrol şi gaze, conducte magistrale de transport, în sectorul conectării la sonde, staţii de comprimare gaze, reţele de distribuţie gaze naturale. Condmag a construit peste 85% din reţeaua de conducte magistrale de transport gaze naturale din România, însumând 12.000 km. Peste hotare, firma a executat împreună cu Rompetrol lucrări de montaj de circa 620 km conducte în Iordania, fosta Iugoslavie şi Turkmenistan.
Principalii clienţi ai companiei sunt Transgaz, Romgaz, E.ON Gaz România, Distrigaz Sud, Petrom, Consilii Locale, Primării şi Prefecturi. AGERPRES