Edilul spune că ar trebui consultat CV-ului acesteia şi a celor din conducerea ASPA. Mai mult, acesta susține că Pungă a fost numită în funcţie în urmă cu aproape doi ani, fiind o fostă colaboratoare a primarului Nicuşor Dan, la acel moment primarul fiind acuzat de lipsă de transparenţă în legătură cu această numire. Activistul civic Ana Măiţă acuză că de fapt nu mai sunt ridicate animale de pe spaţiul public din august 2022, pentru că nu mai sunt locuri în adăposturi.
”Să ne uităm niţel pe CV-urile actualei conduceri a ASPA şi pe CV-ul doamnei Pungă, cea care îşi asumă toate deciziile în acest domeniu! Reţeta dezastrului”, a scris Ciucu, la finalul unui text în care a lansat critici dure la adresa Primarului Capitalei Nicuşor Dan şi a activităţii ASPA.
Diana Pungă a fost numită în funcţie în februarie 2021. La acel moment, Spotmedia relata că aceasta a fost şefa de cabinet a lui Nicuşor Dan şi că a fost membru USB (partidul fondat de Nicuşor Dan şi care s-a transformat, ulterior, în USR) şi unul .dintre membrii activi ai Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul (ASB). Aceeaşi sursă relata atunci că Diana Pungă a absolvit studii umaniste la Universitatea din Bucureşti şi are experienţă în principal în marketing şi în PR, reclamând că nu era disponibil un CV al acesteia şi că numirea sa nu fusese anunţată oficial. ”Nici ceilalţi membri din executivul PMB nu au CV-uri publicate pe site-ul instituţiei”, remarca Spotmedia, situaţia fiind valabilă şi acum.
Ce spunea Nicușor Dan
”E o persoană cu care am lucrat de foarte mult timp. În activitatea mea profesională am cunoscut sute de persoane, dar pe chestiuni logistice Diana e cea mai competentă. Ea a fost în campania mea electorală. În campania electorală de obicei se vede ce e în faţă. Dar o campanie înseamnă să gestionezi sute de oameni, să strângi semnături şi multe altele”, explica atunci Nicuşor Dan la Digi24.
Ana Măiţă, activist pentru drepturile mamelor, a acuzat sâmbătă pe pagina sa de Facebook, invocând şi surse din instituţie, că bugetul ASPA este cheltuit în mare parte pe functţonari de birou, campanii de PR si nu pe prinzatori şi acţiuni de capturare, că adăposturile sunt pline pînă la refuz încă din 2019 şi că de fapt capturările au fost oprite, că nu se mai ridică aproape deloc câini de pe spaţiile publice din august 2022, adăposturile fiind pline.