De cele mai multe ori, implicațiile juridice ale pornirii unei afaceri sunt impedimente majore pentru a face pasul de la idee la afacere operațională. Asta se întâmplă mai ales în cazul persoanelor nefamiliarizate cu cerințele legislative aplicabile și cu procedurile în fața autorităților competente.

În acest context, identificarea aspectelor principale de ordin juridic pe care un antreprenor trebuie să le aibă în vedere la debutul unei afaceri devine importantă în procesul de definire a pașilor și etapelor de implementare ale proiectului, pentru a maximiza șansele de reușită ale noii activități. 

Familiarizarea cu cadrul legislativ aplicabil activității

Una dintre cele mai importante etape preliminare implementării unei idei de afaceri este familiarizarea cu cadrul legislativ aplicabil. Acesta este utilă atât din per­spec­tiva cunoașterii condițiilor gene­rale și specifice de desfășurare ale ac­tivității, cât și din perspectiva identificării limitelor pe care legislația le impune acesteia (încă din faza de debut sau cu privire la perspectivele de dezvoltare ale acesteia).

Încă de la început, antreprenorul trebuie să aibă în vedere atât condițiile generale de autorizare ale activității economice – spre exemplu, capitalul minim inițial și condițiile care trebuie să fie îndeplinite de deținătorii afacerii în vederea organizării activității economice într-o formă legală: SRL, SA sau alte forme aplicabile -, dar și variațiuni ale acestora în funcție de activitatea ce va fi efectiv desfășurată. În această ultima categorie putem lua ca exemplu obținerea unor autorizații speciale de la autoritățile locale în cazul în care activitatea implică comerț în spațiul public, de la direcția sanitar-veterinară sau de la autoritățile de mediu, în cazul în care activitatea poate genera obligații în aceste domenii. Bineînțeles, o atenție sporită trebuie să fie acordată criteriilor care trebuie să fie îndeplinite în vederea conformării cu aceste condiții și resurselor materiale și de timp necesar a fi dedicate în acest sens.

E posibil însă ca un cadru legislativ neclar, insuficient sau chiar inexistent să întârzie procesul de clarificare ale obligațiilor de autorizare ale activității sau chiar să limiteze încă de la început posibilitățile de intrare pe o anumită piață, de alegere ale unor anumiți co-contractanți sau de dezvoltare în comun a mai multor activități. 

 

Situațiile diverse generate de particularitățile legislației aplicabile vor fi transformate într-o decizie comercială, în care alternativele pot consta în debutul activității într-o formă restrânsă (în așteptarea unor clarificări de natură legislativă), asumarea riscurilor legate de insuficiențele legislative sau amânarea deciziei de implementare. 

Mai mult, etapa familiarizării cu legislația aplicabilă trebuie să urmărească și obligațiile asociate desfășurării activității, pe durata acesteia – în acest sens, relevante sunt obligațiile de raportare contabilă, obligațiile de natură fiscală, dar și obligațiile ce țin de viața societății (documentarea hotărârilor asociaților/acționarilor și ale administratorilor, păstrarea registrelor societare). Indicat ar fi ca antreprenorul să își formeze cunoștințe și să monitorizeze sau să asigure monitorizarea momentelor cheie și a pragurilor ce pot atrage obligații de autorizare sau raportare mai lejere sau mai stringente. 

Nu în ultimul rând, de interes sunt situațiile în care antreprenorului îi poate fi atrasă răspunderea pentru activitatea formei prin care se exercită activitatea – depinzând și de rolurile specifice (asociat/acționar și, dacă este cazul, administrator sau membru al unui organ de administrare) al formei respective.

Alegerea formei juridice – SRL sau SA?

Decizia privind forma de des­fă­șurare a activității va avea în vedere, în cele mai multe cazuri, alternativa unei societăți cu răspundere limitată sau a unei societăți pe acțiuni. Legea societăților din România permite și alegerea altor forme juridice (societate în comandită simplă sau pe acțiuni, societate în nume colectiv), mai puțin ofertante din perspectiva regulilor (uneori insuficiente) care guvernează înființarea și funcționarea acestora, dar și din perspectiva răspunderii fondatorilor. 

Alegerea uneia sau alteia dintre cele două forme juridice comune (SRL, SA) va avea în vedere că:
l înființarea unui SRL este supusă unor condiții mai accesibile. În particular, capitalul social minim inițial în cazul SRL-urilor este de 200 de lei, spre deosebire de 90.000 de lei în cazul unui SA, existând chiar posibilitatea înființării acestuia de către un singur asociat, spre deosebire de minimum doi acționari în cazul unui SA. Fără îndoială, condițiile accesibile de înființare reprezintă principalul criteriu pentru care SRL-ul este forma preferată de majoritatea antreprenorilor debutanți;

 

l organizarea și funcționarea unui SRL sunt supuse unor prevederi mai puțin detaliate și de multe ori neclare ale Legii nr. 31/1990 privind societățile. În termeni prac­tici, cadrul legislativ care guvernează operarea societăților pe acțiuni este mai clar, însă permite o flexibilitate mult mai limitată în termeni de organizare și funcționare a societății. Jurisprudența recentă a instanțelor tinde să se desprindă de abordările conservatoare conform cărora prevederile legii societăților aplicabile societăților pe acțiuni s-ar aplica prin analogie celor cu răspundere limitată și să clarifice faptul că SRL-urilor sunt supuse prevederilor aplicabile SA-urilor doar în măsura în care legea prevede expres acest lucru (spre exemplu, obligația de abținere a asociatului care are, într-o operațiune, interese contrare acelora ale societății și regula care guvernează răspunderea acestuia în caz de încălcare a acestei obligații);

l SA-urile sunt supuse unui regim de publicitate mai restrictiv, având obligația de a înregistra și publica în Monitorul Oficial toate hotărârile adunărilor ac­țio­narilor, în 15 zile de la adop­tarea acestora, pe când SRL-urile sunt supuse obligației de publicare a hotărârilor asociaților în Monitorul Oficial, de regulă, doar  în măsura în care respectivele hotărâri se referă la modificări ale actului constitutiv; 

l iar transferul participației într-un SRL către terți (persoane din afara societății) operează în două etape, fiind supus unei perioade de opoziție din partea creditorilor sociali și a oricăror persoane prejudiciate prin hotărârea de transfer – aspectul este cu precădere de interes din perspectiva unui potențial exit sau a co-optării unui partener, formalitățile de transfer fiind mai facil de îndeplinit în cazul unui SA (transferul acțiunilor operând, ca regulă, prin înregistrarea acestuia în registrul acționarilor). 

Bineînțeles, pot exista cazuri în care organizarea într-o anumită formă juridică (de regulă, SA) este cerută sub legislația care guvernează desfășurarea respectivei activități sau în vederea accesului la anumite resurse (spre exemplu, finanțare bancară – caz în care, probabil, băncile vor solicita organizarea sub forma unui SA, având în vedere regulile mai clare și mai stringente de guvernanță corporativă dar și faptul că o potențială ipotecă asupra acțiunilor poate fi executată în condiții mai clare decât o ipotecă asupra unor părți sociale). Nu de multe ori însă, activitatea este organizată inițial sub forma unui SRL, urmând să fie transformată, în anumite momente de dezvoltare, într-o societate pe acțiuni.