Assad: Statul Islamic s-a extins de la începutul raidurilor aeriene ale SUA

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat într-un interviu pentru o televiziune americană că gruparea Statul Islamic, care controlează teritorii din Siria şi Irak, a câştigat recruţi de la începutul atacurilor aeriene ale SUA împotriva poziţiilor jihadiştilor, relatează Reuters.

Întrebat ce beneficii are de pe urma atacurilor aeriene din Siria începute în septembrie, Assad a declarat pentru CBS: "Uneori poţi avea beneficii locale, dar, în general, dacă vorbim despre ISIS, aceasta s-a extins de la începutul atacurilor".

Assad, ale cărui trupe se luptă cu islamiştii şi cu rebelii din 2011, a mai afirmat că, potrivit unor estimări, Statul Islamic recrutează 1.000 de persoane pe lună în Siria.

El a mai spus că gruparea Statul Islamic se extinde şi în Irak şi Libia şi că numeroase organizaţii afiliate până acum reţelei Al-Qaida au anunţat că au jurat supunere ISIS. "Asta este situaţia", a declarat Assad.

SUA caută o rezolvare prin negocieri la războiul civil din Siria, dar care îl exclude pe Assad, afirmând însă că prioritatea lor rămâne lupta împotriva jihadiştilor Statului Islamic.

Pe de altă parte, preşedintele sirian spune că Rusia livrează armament ţării sale potrivit contractelor semnate înainte de 2011, când a început conflictul.