"Autoritatea de Supraveghere Financiară a redus, în data de 17 octombrie, preţul RCA cu 40% pentru transportatori (preţ plafonat la 7.534 lei) şi a majorat cu 31% preţul RCA pentru persoanele fizice (de la 466 de lei la 610 lei). Decizia de plafonare a tarifelor RCA, deşi rezolvă pe termen scurt problema preţului RCA pentru transportatori, are ca efect defavorizarea persoanelor fizice (…) preţul RCA pentru tineri a crescut cu peste 300%, de la un cost de aproximativ 585 de lei, în luna iunie 2014, la 1.760 lei în luna februarie 2016. Din cauza preţului prohibitiv al poliţei RCA, nivelul de asigurare al parcului auto naţional scade aproape de 70%, situaţie cauzată in special, de nivelul ridicat de cost al poliţei RCA. România riscă, în orice moment, sancţiuni de infringement din partea UE, amenzi colosale aplicate statului roman şi suportate tot de către cetăţeni, prin taxe şi impozite”, au explicat oficialii ASSAI.
Potrivit acestra, produsul RCA a înregistrat în acest an, cea mai mare creştere de preţ (24%) dintre toate produsele comercializate în Romania din ultimul an, acesta având şi caracter obligatoriu.
“Pentru a reduce numărul de reclamaţii, ASF a emis Norma 24/2014 care limita accesul păgubiţilor RCA de a le fi analizate reclamaţiile adresate către ASF, în cazul în care reclamaţiile erau transmise prin reprezentanţi legali ai acestora. Curtea de Apel Bucureşti corectează norma ASF prin soluţia dată în dosarul nr. 5430/2/2015, pronunţată în data de 03.02.2016. În urma unui proces câştigat în instanţă de către un service auto, păgubiţii RCA pot adresa din nou reclamaţii la ASF prin intermediul mandatarilor, drept ce le-a fost furat în mod abuziv de către ASF, timp de un an şi 3 luni", se notează în comunicatul ASSAI. În plus, reprezentanţii societăţilor de service auto independente susţin că, deşi raportul Miliman a avut drept scop o radiografie a pieţei asigurărilor, ASF refuză de peste 3 luni să îl dea publicităţii. "Acest studiu a fost plătit din bani publici, însă nu a fost făcut niciodată public. Acest studiu infirmă toate declaraţiile asigurătorilor şi ASF la unison, despre situaţia reală a pieţei de asigurări din România, prin care, asigurătorii RCA, la fiecare 100 de lei încasaţi, au costuri de 130 de lei", mai precizează reprezentanţii ASSAI.