Pentru cei mai mulţi bucureşteni, obişnuiţi şi poate puţin resemnaţi în faţa problemelor acestui oraş, perspectiva asupra Bucureştilor oferită de un jurnalist străin, care însă trăieşte în România din 1991, poate reprezenta o plăcută aducere aminte a locurilor frumoase şi încărcate de istorie şi de cultură ale oraşului.
Alison Mutler remarcă vibraţiile continue, pline de energie ale unui oraş caracterizat de îmbinări arhitecturale eclectice şi surprinzătoare, de la influenţele bizantine la neoclasicul francez şi până la arhitectura realismului socialist ce se regăseşte în câteva clădiri monumentale ridicate în perioada regimului comunist, dar care este poate cel mai bine reprezentată de marile cartiere de blocuri ridicate în Bucureşti.
Conform Agerpres, jurnalista atrage atenţia, deopotrivă, asupra noilor repere turistice ale oraşului cât şi asupra mai vechilor sale atracţii. Printre noile obiective de pe harta turistică a Bucureştilor se numără Palatul Primăverii, vechea reşedinţă oficială a cuplului Ceauşescu, care a fost deschisă pentru public în luna martie. Alison Mutler aminteşte că în acest palat a luat la un moment dat cina preşedintele american Richard Nixon şi vorbeşte şi despre opulenţa palatului care contrasta cu cenuşiul murdar al blocurilor din cartierele muncitoreşti.
De asemenea, printre noile obiective se numără şi monumentul "Aripi", inaugurat în luna mai în faţa Casei Presei Libere şi dedicat victimelor comunismului. Contrastul dintre un monument dedicat victimelor comunismului şi clădirea din spatele său, cu arhitectura sa de influenţă sovietică, contribuie la atmosfera eclectică a acestui oraş aflat la intersecţia contondentă dintre Occident şi Orient. Clădirea Teatrului Naţional şi cea a Operei Naţionale, renovate recent, reprezintă alte posibile destinaţii pentru turistul care doreşte să cunoască spiritul artistic al Bucureştiului.
Din rândul atracţiilor deja "clasice" ale oraşului sunt amintite Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire de administraţie civilă din lume, Piaţa Revoluţiei, Muzeul Naţional de Artă sau Ateneul. Turistul amator să simtă gustul vieţii de noapte din Bucureşti este îndrumat spre barurile sau cluburile din Centrul Vechi, în timp ce turiştii care îşi doresc linişte şi relaxare sunt îndemnaţi să viziteze parcul Cişmigiu, Herăstrău, Grădina Botanică sau Muzeul Satului.