Astăzi se tranşează lupta pentru şefia Bursei de Valori Bucureşti. Pe lângă actualul şef al instituţiei, Stere Farmache, la postul de preşedinte mai candidează Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor şi Lucian Anghel, economistul-şef al BCR. Cel din urmă este cotat cu şanse importante fiind susţinut de o alianţă formată din nume importante din mediul bancar printre care ING, Unicredit, Intercapital Invest şi Erste.
De altfel, pool-ul bancar a fost şi cel care a lansat ideea revocării actualei conduceri. Revocarea se va vota astăzi iar, potrivit unor surse citate de Agerpres lupta este pe muchie de cuţit. Dacă actuala conducere va fi revocată urmează votul pentru preşidenţie. Stere Farmache mizează mai ales pe experienţă şi pe faptul că a fost unul dintre fonadtorii Bursei în timp ce Lucian Anghel promovează un mesaj bazat pe realaţiile bune cu investitorii străini.
Chiar dacă va fi ales preşedinte al Bursei, Lucian Anghel va deţine în continuare şi funcţia de economist-şef al BCR. De altfel şi actualul preşedinte. Stere Farmache este concomitent şi vicepreşedinte al Alpha Bank.
Astăzi aflăm cine va fi preşedintele Bursei
9 ianuarie 2012, 11:36
Ultima modificare în 9 ianuarie 2012, 13:36
Stere Farmache, actualul preşedinte al instituţiei, Lucian Anghel, economistul şef al BCR şi Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, se luptă pentru şefia Bursei de Valori Bucureşti
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook